PINGUINU CU MUSTAȚĂ

Mi s-a luat dă albeața asta dă afară cînd ies pă balconul propriu al părinților și mă uit în zarea cea neagră la viitorul care nu-i al meu, și nici al copiilor mei, că s-au dus dă aici. Bravo lor! Am reînceput să cuget adînc, mai profund decît sloiurile dă gheață dă pă Dunăre, această imensă risipă dă apă care este vecină cu noi. Tanti Nuța Cucu nu se mai aude, nu se mai vede, și nu din pricina nămeților, ci pentru că i-am dat să citească oprele mele incomplete, că încă mai lucrez la alea complete. Sper că nu le-a băgat pe foc, netrebnica, că se pricepe al dracului dă bine la manipulări d-astea incendiare. Culcușica este tot bine, chiar dacă nu mă întrebați ce mai face și lucrează la un proiect cu care, zicea ea, o să mă dea pe spate de-o să-mi crească reitingu mai mult culcat decît sculat. Aștept cu nerăbdare să văd despre ce e vorba pentru că fomeile, în general, m-au surprins în cele mai plăcute moduri. Atît dă plăcute că am și divorțat dă două ori de două dintre ele.
În fine, de la o vreme se tot învîrte pă la poarta mea nea Gigi Rîmă, un amic mai vechi, pasionat dă astrele și carele astrale, dă arbori genealogici și alți copaci futuriști. Eu pricep că a început un nou an și trebuie să-ți reîmprospătezi memoria cu alși amici, nu numai să faci curățenie în lista dă pă feisbuc, da Gigi Rîmă a avut niște păcate în trecut și, cum nu sînt popă, deși aș fi vrut și mi-a zis și Culcușica că-mi stătea bine la cum arăt acuma, am zis să le iert și să merg mai departe. Eu, nu Rîmă. Și am mers. Și Gigi Rîmă după mine, evident, că are-un miros fin cînd e să fie pentru el, în rest, pute.
L-am invitat o dată-n mansarda mea creatoare, acu fro șașă ani, și nu mai era să-l scot, că se băgase-ntre cărțile mele și-ncepuse să scrie cu pixu pă ele considerații critice proprii, dă parcă era autor, nu cititor. L-am temperat pă mujic, i-am luat pixu și l-am trimis pă scaunul dîn fața mea, să stea cuminte și să învețe dă la mandea cum să procedează, funcție dă situație. Nu știu cît o fi priceput, cert este că l-am pus pă scaun și l-am găsit în bucătărie, citind data dă expirare dă pă salamul casei,cu o juma dă pîine-n mînă și cu oichii lucind ca farul dîn Alexandria lui Teleormanu lui Dragnea, o lucire de-aia absconsă, dă parcă nu mai văzuse omu-n viața lui frigider plin. Am trecut peste aceste mici accidente casnice și am decis, că tot e an nou, să-l chem în casă, da prin spate, că ăsta e-n stare să-mi călărească bradu, ca să mai stăm la palavre ca-n vremurile cînd nu avea nici el salam și nici eu frigider. A rămas același, cu bazaconiile lui, care merită transpuse-ntr-o carte la care lucrez acuma și cu care sper să-l îngrop pă Cărtărescu, că nu să mai satură dă premii. Coane, zice, fii antenă ce am aflat în ultimele 48 dă ore de ninsoare continuă și foame așișderea. Cică umblă unii să te racoleze, că ești bun dat dracului, ce mai, n-ai vrea să fiu eu impresaru lu matale și să mă ocup dă toate kăkățișurile care implică asta? Nu fac hachițe, zău, ca alții pă care-i ai mata la suflet de ți-a ajuns sufletul negru ca vremurile, nu, eu îmi văd dă treaba matale și să vezi ce bine o să-mi meargă, pardon, o să ne meargă pă viitor. Ce zici, ne băgăm? L-am trimis acasă cu un taxi cu taxă inversă și i-am spus că este un moment bun să-mi revizuiesc atitudinea, așezarea frigiderului în bucătătie și să-mi schimb marca dă salam.
Nu mă suna matale, las că-ți dau eu un bip, sau două, și ne vedem.
După ce a plecat a ieșit Culcușica dîn biroul ei dă creatoare dă proiecte și a dat pe guriță o frază pă care o fac motto a existenței mele: Pisi, mangafaua asta te-ntrece…
Ceea ce nu-i posibil,că n-am de gînd să alerg pă albeața asta.
Pă barba mea dă mustăcios, știu ce mă ține-n viață,

PINGUINU CU MUSTAȚĂ