Pe tanti Calistiţa Vintilani sau Calistiţa lui Păcală, cum îi mai spun unii localnici din Izverna, nu trebuie s-o cauți cum cauți cu telecomanda programul National Geographic pe televizor. Trebuie să ai răbdare, să înțelegi cărările șerpuite ale dealurilor și așezarea pomilor și, mai ales, trebuie să te uiți în sus, unde cerul se deschide, dimineața, cu un albastru de zici că-i sufletul Domnului. Locul unde stă tanti Calistița, cătunul Vintilani, întrece cu mult frumusețea colorată, și uneori abstractă, a unui reportaj mai mult sau mai puțin părtinitor.
Unii spun că ajungi greu la tanti Calistița acasă, de aceea contrazicem orice vorbe și vă spunem că, dimpotrivă, ca să poți să respiri viața dincolo de lume trebuie să faci nițel efort. Și să urci, de parcă coama dealului pe care e așezată casa lui tanti Calistița ar fi o Golgotă a vremurilor neobișnuit de adevărate, de simple și pline de bucuria de a trăi.
De la Izverna, pe drumul spre Giurgiani, ajungi la o troiță așezată pe marginea apei, sau, cum zic localnicii,la răspântia celor Trei Ape, după care se urcă prin pădure, în partea dreaptă, spre ceea ce a mai rămas din cătunul Vintilanilor. Tanti Calistița este singura locuitoare a acestui cătun, mai degrabă 10 case aruncate de Dumnezeu ca pedeapsă pentru frumusețea și liniștea locului. 
Trăiește aici de la 13 ani, am venit de la Giurgeni, singură am venit la soț, care era de aici. Atunci m-am măritat. Atunci erau 9 case, toate locuite, asta cam prin anii 1968. Am și copii, doi băieți și trei fete, fiecare la casa lui. Aici, la Vintilani, toți oamenii au murit, numai un singur bătrân mai are casa aici. Ultimul om a murit acum un an și jumătate, nea Vintilă Solomon. E foarte rea singurătatea, dar ce să faci? Asta e, unde să mă duc?, copiii le au pe ale lor. Asta sunt. Am o vacă, pui, găini, un porc. Iarna fac pârtie, eu sau nepotul meu, sau vin fetele din vale. Mai ajung și în sat, în Isverna. Văduvă sunt de 14 ani, de atunci trăiesc singură aici. Mă descurc așa cum pot, mai vând brânză de vacă, am fost pe primăvară la Baia de Aramă și era gata să mă amendeze, că n-am certificat de producător. Asta e, unde să mă duc, aici am rămas, aici stau. Știți cum e, când ești singur nu-ți vine să mănânci, chiar dacă faci mâncarea bună. O mănânci o dată, a doua oară nu o mai mănânci. Fără câine, fără găini, nu poți să stai aici“.
O femeie cu 6 clase este stăpână, dacă putem spune aşa, pe ce a mai rămas din satul Vintilani. Nu o interesează cine este preşedintele ţării, primul ministru, ştie că pe primar îl cheamă Ionuţ. Şi este de ajuns pentru cătunul unde pisicile se sperie de omul venit să vadă ce mai e pe acolo.
Viaţa dincolo de lume trăită de tanti Calistiţa are, dincolo de singurătatea ei, sinceritatea lacrimei care stă să cadă pe obraz, când vin oaspeţi sau când pleacă cunoscuţii.
St. JUST
Lasă un răspuns