1

TRICĂ îşi defulează dejecţiile în public şi stropeşte din nou, mitocăneşte

Share ITShare on Facebook
Facebook

MOTTO:
„Scriitor de-o săptămână
De cum iei condeiu-n mână…
Crezi de-ntâia datorie,
Să te umfli de trufie,
Când până-n ajun ai fost
Un ucos deştept, dar prost“
(Tudor Arghezi)

Râmătorul numărul unu al comunei Malovăţ, pe care l-am numit mai sus, lacom de popularitate şi de afirmare, varsă iarăşi căldarea cu reziduuri pestilenţiale şi se lansează într-un atac abject şi agramat la adresa primarului comunei Malovăţ şi a subsemnatului, cu o furie damblagistă, caracteristică derbedeilor de opinie. Neobrăzarea mâncătorului de seminţe atinge paroximsul atunci când afirmă neadevăruri şi face o agitaţie vecină cu damblaua.
Până unde va coborî diletantismul acestor imbecili utili activităţilor malefice, zguduiţi de ambiţii meschine şi egoiste, greu de spus. Pentru că ei sunt de un cinism tipic acelor oameni fără Dumnezeu, care mint cu aceeaşi uşurinţă cu care respiră.
Câtă degradare umană, cât lichelism al minciunii colcăie în capul de bibilică a lui Trică, un individ cu uluitoare devieri comportamentale, adulat de către toate gunoaiele vorbitoare, care turuie fără punctuaţie pe probleme de care el nici nu are habar. Îşi intitulează penibilul articol „Cititorii din Malovăţ informează“! Pe cine informează, mă, zevzecule? Ce eşti tu? Formatorul de opinie al cetăţenilor, purtătorul lor de cuvânt? Şi cine din comună se uită la mucozităţile nazale ale râtului tău porcin, care le întinzi pe hârtie şi pe care le aruncaţi noaptea pe ascuns prin curţile oamenilor. Cu ce drept şi în ce calitate te erijezi tu în reprezentantul cetăţenilor din comuna Malovăţ? Toţi oamenii cu care am discutat vă atribuie numai injurii şi imprecaţii şi în curând veţi primi şi scuipaţi între ochi. Eu sunt mult mai cunoscut în comună decât tine prin faptul că am jucat un rol important în viaţa politică, socială şi administrativă a localităţii. Aşa că diferenţa dintre noi, de care tu faci vorbire, este una incomensurabilă. Ea este de gândire, de educaţie, de mentalitate, de raportare la morală ş.a.m.d. Însă, cum tu gândeşti cu partea care stai pe scaun, nu poţi să-ţi dai seama de asemenea calităţi, pentru că nici gândirea asta nu-i la îndemâna oricui, să crească pe toate drumurile şi să o pască măgarii. Şi tot referitor la diferenţă, una din Legile lui Murphy spune aşa: „Să nu te cerţi niciodată cu un prost, s-ar putea ca cei din jur să nu sesiseze diferenţa“. Aşa că diferenţa asta s-o lăsăm la aprecierea concetăţenilor noştri şi a celor care ne cunosc şi ne citesc. În ceea ce priveşte vocabularul meu, pe care tu îl etichetezi ca fiind unul josnic, eu consider că este mult mai elevat decât al tău, iar pentru specimene ca tine este foarte adecvat. Eu pot, însă, să mi-l diversific şi să abordez unul mai dur şi mai caustic. Indivizii de teapa voastră, cu capete bovine dar cu pretenţii de intelectuali subţiri, o ţin otova şi îi dau înainte cu speculaţiile lor sălcii ca surda în joc, care nu se opreşte nici atunci când muzica a încetat să mai cânte. Aţi făcut sesizări la DNA, aţi scris în presă, la televiziune, lăsaţi acum organele abilitate să-şi facă datoria, ce vă daţi de ceasul morţii ca să-i vedeţi jos pe primar şi Consiliul local. Pentru că acest lucru nu se va întâmpla.Nu o adunătură de scursuri neavenite şi poticnite la minte pot hotărî soarta comunei, ci electoratul majoritar reprezentat de oameni de bine şi cu mintea sănătoasă, care deja a sesizat la voi o fanfaronadă propagandistică pigmentată cu tot felul de minciuni şi dezinformări care sfidează bunul simţ uman.
În articolul tău făcut cu varză coclită, foloseeşti de cincisprezece ori apelativul „nenea Ghiţă“, ceea ce demonstrează sărăcia de limbaj şi de gândire. De altfel, ţie ţi s-a atenuat bunul simţ şi suferi şi de boala dezacordului gramatical, pentru ca numai din întâmplare sau din greşeală găseşti acest acord întrte subiect şi predicat atunci când formulezi o frază şi nu ştii să faci deosebirea între singular şi plural. Asta denotă faptul că eşti uscat ca iasca în privinţa intelectului, ai o inteligenţă submediocră şi eşti cu desăvârşire incapabil să emiţi vreo idee deşteaptă sau vreo vorbă de spirit.
Despre cultură nici nu poate fi vorba, eşti la pielea goală, nu ai citit nimic de la „Pupăza din tei“ încoace şi ai făcut un blocaj mental, îţi curge sânge din nas la orice efort telectual. Noroc cu băieţii de la redacţia ziarului la care scrieţi. Ăştia ştiu carte şi vă mai ajustează textele, punându-vă şi semnele de punctuaţie pe unde trebuie. Am cunoscut părinţii tăi, soţia şi fraţii, oameni respectabili şi cu mult bun simţ. Însă tu eşti un caz aparte, ieşit din comun. Tu eşti probabil un produs rezultat în urma unei grave anomalii genetice. Altminteri nu se explică ferocitatea animalică şi ura patologică pe care o nutreşti împotriva primarului şi a consilierilor locali, cărora le vrei capul cu orice preţ. Nu-l slăvesc pe primar, aşa cum spui tu, şi nici nu mă transform în apărătorul lui, dar nici nu pot să înţeleg ca un om de o asemenea valoare să fie târât prin tot felul de noroaie de către indivizi fără scrupule, care s-au coborât până în mlaştina urii viscerale şi a răutăţii maladive.
Un aforism al lui Jonathan Swift spune în felul următor: „Veţi recunoaşte uşor un om de valoare după următorul fapt: toţi imbecilii se unesc împotriva lui“.
Ori, primarul Băzăvan este un om de mare valoare. Cine nu recunoaşte acest adevăr şi ceea ce a făcut el pentru comună, ori este cretin, ori este rău intenţionat, ori e condamnat să fie ticălos până la moarte, aşa cum este TRICĂ. El este un individ irecuperabil, asemenea nebunului din antichitate Herostrat care, ca să intre în istorie, a incendiat templul zeiţei Artemis, considerat unul din cele „septem urbis miraculis“ (cele şapte minuni ale lumii“).Aşa şi el, nu ştie ce să mai scornească şi ce să mai inventeze ca să-l scoată pe primar din cursa electorală. Îl atacă din toate părţile, cu tot felul de metode dolosive şi jocuri de culise murdare.Mai nou, arată că lumea din comună o compară pe soţia primarului cu „Ceauşeasca“. Care lume, mă, grohăitorule? Adunătura ta de câteva lichele cu eczemă pe creier? Astea sunt fabulaţii ale minţii tale bolnave şi ale creierului tău mucegăit deoarece soţia primarului este o femeie de o onoare princiară şi de nobleţe sufletească cum rar sunt şi la puţini oameni poţi să întâlneşti. Nu am auzit pe nimeni, în toată comuna, spunând vreo vorbă rea despre ea. Primarul, împreună cu familia sa, sunt stimaţi şi respectaţi pentru faptul că au făcut multe acte caritabile, ajutând familii cu situaţii materiale precare şi persoane bolnave sau cu dizabilităţi. Un exemplu pe care-l ştie toată lumea este cetăţeanul Pele Ion, din satul Negreşti, căruia i-au murit 3 vaci otrăvite. Atunci, primarul, care este şi un foarte bun gospodar, i-a dăruit o vacă. Voi, sau cineva din neamul neamurilor voastre, aţi făcut vreodată un asemenea gest umanitar? Nu, pentru că voi sunteţi mici la suflet şi mari la patimi.
Arăţi că te interesează mult situaţia economică a comunei, cum a fost aprobat bugetul, execuţia bugetară, ne acuzi de intransparenţă decizională ş.a. Cine te-a oprit să vii la şedinţele Consiliului local? Ai uitat că acele şedinţe sunt publice? De fapt, tu ai fost în înlocuitor de consilier, sau mai bine zis o jumătate de consilier, pe o jumătate de mandat. Ai fost şi tu pus pe o listă de umplutură, şi Baltac Alexandru, care nu a dorit să devină consilier, în urma vacantării postului, te-a lăsat pe tine din spate, condiţionat să împarţi indemnizaţia cu el, ceea ce ai şi făcut. Eu am fost bine intenţionat şi am căutat să vă ajut şi să vă iniţiez, pentru că voi nu ştiaţi nici să vorbiţi, tot timpul eraţi cu ghemotocul de bâlbâieli în gât şi din cauza asta vă făceam câte un „cuvinţel“. Dar voi nu ştiaţi nici să citiţi, eraţi de o incultură devastatoare. Cu altă ocazie, spre amuzamentul cititorilor, voi expune „perlele“ pe care le scoteaţi pe gaura gurii, în şedinţele de Consiliu local.
Nu pot să închei fără să-ţi amintesc că, la vârsta mea, de 70 de ani, sunt încă lucid şi în deplinătatea facultăţilor mentale, nu mi-am pierdut nici memoria şi nu am afirmat vreodată că-l voi băga pe Băzăvan în puşcărie sau că-l voi face să nu mai candideze.
Aşadar, ţi-a scăpat porumbelul din gură, asta urmăriţi voi, ăştia, care sunteţi nişte zdrenţe partinice exaltate. În anul 2004, când tu minţi cu neruşinare că primarul avea o Dacie de curgeau tinichelele după ea, el deţinea un microbuz şi două autoturisme, Audi 100 şi Audi 80. Eu lucram la firma lui, aveam 38 de angajaţi în subordine, nu m-a dat afară, am plecat eu din motive de sănătate, spre regretul lui. Apropos de comparaţia ta metaforică cu pomul, mai bine să faci frunze, flori frumoase şi umbră deasă, decât să faci poame otrăvite. Desigur, ca să explic toate halucinaţiile tale, ar fi nevoie de mult spaţiu şi timp. Aşa că, deocamdată, mă opresc aici şi aştept să văd ce mai răstălmăceşte ideologul vostru (depăşit şi demodat şi îmbătrânit în rele) care vă scrie aceste mizerii (articole).
GHEORGHE IONAŞCU consilier local

stjust

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *