Jurnalistul Bidilici: «Sunt în duba mascaţilor, mă duc la audieri la Bucureşti!»

_DSC9611 (Custom)În dosarul DNA al greilor din Mehedinţi se află şi jurnalistul Adrian Bidilici, director general la trustul de presă al lui Duicu, televiziunea Tele 2 Drobeta . Contactat telefonic în cursul după amiezii de ieri acesta ne-a declarat că se află în drum către DNA Bucureşti pentru audieri.
El ne-a spus că procurorii DNA şi mascaţii i-au percheziţionat casa la primele ore ale dimineţii şi s-au purtat ,,decent”. Mai exact mascaţii au intrat în bucătărie până când soţia lui a scos discret fetiţa minoră pe uşă ca să o ducă la grădiniţă neafectată de vizita oamenilor legii.

Da Iulică, ce vrei să şti? Sunt în dubă, nu ştiu absolut nimic pentru ce voi fi audiat la Bucureşti ca suspect. Au mandate de aducere. Sunt eu, este Adrian Duicu, Constantin Popescu, Ştefan Ponea şi nu mai ştiu cine. Au venit la 7 dimineaţa la mine acasă, decent, au arătat mandatul de percheziţie, au lăsat soţia să plece cu fetiţa la grădiniţă, mascaţii s-au băgat în bucătărie să nu-i vadă a mică, aici au fost OK. De la mine au ridicat un laptop, o tabletă, hârtii, factura de la maşina de spălat. Pe mine m-au ridicat în calitate de director la Tele 2. Din punctul meu de vedere e o lucrătură politică. Cel vizat este preşedintele Adrian Duicu. Se apropie europarlamentarele şi trebuie găsit ceva. Acum când vorbim sunt cu jandarmii mascaţi lângă mine. Mă lasă să vorbesc. Acum când vorbim ne apropiem de Slatina. Doar eu sunt în duba asta. Ceilalţi vor veni şi ei fiecare cu câte o dubă. Am avocat pe Sorin Crudiu. Nu mă tem, că n-am de ce. Dacă mă mai suni şi pot să vorbesc o să-ţi răspund!, ne-a declarat  Adrian Bidilici.
În comunicatul de presă DNA vorbeşte despre ,,determinarea unor agenţi economici din judeţul Mehedinţi să încheie contracte de publicitate sau sponsorizare, în condiţii favorabile unui post de televiziune local” . Cu siguranţă oamenii legii au făcut referire la Tele 2 Drobeta, postul de televiziune al baronului Adrian Duicu unde Adrian Bidilici a fost numit director.

(IULIAN GOGONEA,
EDIŢIE SPECIALĂ)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*