stiri

Bazinul de înot DROBETA, gazda CUPEI MEHEDINȚI la ÎNOT

Am fost astăzi prezent la Cupa MEHEDINȚI la înot, competiție găzduită de BAZINUL DE ÎNOT DROBETA, unde copii și tineri sportivi din Mehedinți și din mai multe cluburi sportive din țară au oferit un frumos spectacol al ambiției, disciplinei și fair-play-ului.
M-am bucurat să văd atâta energie, ambiție și emoție, alături de sportivi, antrenori, părinți și toți cei care contribuie la formarea acestor tineri. Competiția s-a bucurat și de susținerea lui Robert Glință, campion european la înot și participant la Jocurile Olimpice, un exemplu și o sursă de inspirație pentru tinerii participanți.
Dincolo de rezultate și medalii, astfel de competiții îi învață pe cei tineri valoarea muncii, a disciplinei, a perseverenței și a respectului, oferindu-le încrederea de a-și depăși propriile limite.
Este o satisfacție să văd Bazinul de Înot DROBETA găzduind astfel de competiții și devenind un loc în care pasiunea pentru sport și performanță prinde contur. Acesta a fost și obiectivul acestei investiții: să oferim copiilor și tinerilor din Mehedinți condiții moderne pentru mișcare, pregătire și performanță.
Îi felicit pe toți participanții, pe antrenori și pe părinții care îi susțin la fiecare pas și le doresc mult succes și în competițiile de mâine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *