TRANSGAZ a atribuit către către GAZPET-INSTAL SRL (CIF 22029920, J29/1650/2007), contractul pentru Lotul II (Godeanu – Domașnea) al conductei de gaze Prunișor – Orșova – Jupa, valoarea contractului fiind de 59.758.587,29 lei. În acest contract, GAZPET-INSTAL SRL este asociată cu:
- OPTOTEL COM
- ROCONSULT TECH
- ELCAS PRODIMPEX S.R.L.
- RAPID COMPLEX S.R.L.
- HABAU
Lucrările pentru lotul II se desfășoară pe raza județelor Mehedinți și Caraș-Severin, în extravilanul și intravilanul localităților Godeanu, Balta, Cireșu, Podeni, Ilovița, Orșova, Topleț și Mehadia.
Este important de subliniat faptul că aceasta conductă aduce gazele destul de aproape de municipiul Orșova, oferind astfel o soluție pentru problema termoficării în acest oraș, unde majoritatea cetățenilor, chiar și cei care locuiesc la bloc, se încălzesc cu lemne.
Lucrările includ:
- Executarea unui tronson de aproximativ 40 km din conducta DN 600 x 40 bar, realizată din material L360NE conform SR EN ISO 3183/2020, amplasată subteran la o adâncime minimă de 1,1 m;
- Subtraversări de drumuri și căi ferate, montate în tub de protecție Ø813 x 14,2 mm, material S355JRH conform SR EN 10219-1:2006;
- Traversări ale cursurilor de apă, canalelor și torenților prin săpătură în șanț deschis, cu conductă lestată;
- Realizarea protecției catodice prin două stații automate (SPC2 – UAT Godeanu și SPC3 – UAT Topleț);
- Execuția instalațiilor de alimentare cu energie electrică, protecție la șocuri electrice și descărcări atmosferice (inclusiv zonare Ex);
- Lucrări de împrejmuire și fundații pentru incinte stații de robinete în 5 locații.
Prin realizarea conductei pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa se estimează acoperirea necesarului de gaze naturale pentru aproximativ 27.500 de consumatori casnici, 230 de instituții publice și 344 de agenți economici. Impactul socio-economic este semnificativ, investiția contribuind la dezvoltarea localităților cu potențial turistic și la susținerea dezvoltării economice prin asigurarea unei surse eficiente și sustenabile de energie.
Proiectul creează premisele interconectării zonei de vest a țării (Caransebeș) cu zona de sud-vest (Drobeta Turnu Severin) și asigură alimentarea zonei de consum Drobeta Turnu Severin din Jupa, parte a coridorului BRUA, la presiuni mai ridicate. Totodată, conducta este proiectată pentru a permite transportul unui amestec de gaze naturale cu până la 10% hidrogen, facilitând tranziția către decarbonizare și integrarea viitoarelor soluții energetice.
Investiția prevede realizarea unei conducte noi de transport gaze naturale DN 600 x 40 bar, cu lungimea totală de 177,5 km, între Prunișor și Iaz.
Un capăt al conductei va fi cuplat în conducta existentă DN 500 Filiași – Drobeta Turnu Severin, iar celălalt în conductele DN 500 Vest I și Vest II, în zona Gară PIG Iaz. Curgerea gazelor va fi bidirecțională.
Parametrii principali de funcționare sunt:
- Diametrul nominal: DN 600 mm
- Diametrul exterior: 610 mm
- Lungimea totală a traseului Jupa – Prunișor: 177,5 km
- Presiunea de proiectare: 40 bar
- Capacitatea maximă de transport: 225.000 Smc/h
- Debitul de calcul: 135.000 Smc/h
Consorțiul format din GAZPET-INSTAL S.R.L., MOLDOCOR, COMESAD RO S.A. și HABAU PPS PIPELINE SYSTEMS S.R.L. lucrează deja pe loturile I si IV din acest proiect ( corespunzătoare segmentele Prunisor – Godeanu și Domașnea – Jupa), valoarea contractului (pentru ambele loturi) fiind 90.905.437.29 lei (detalii atribuire).

