Florin Manole, ministrul Muncii, a declarat că intenționează să formuleze o propunere de menţinere a ajutorului de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. El a amintit că, în 2025, Guvernul a oferit un sprijin de 800 de lei pensionarilor care aveau venituri sub pragul de 2.574 de lei. A fost acordat în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie. Conform ministrului Muncii, acest sprijin a fost împărțit în două plăți de câte 400 de lei și a avut rolul de a ajuta categoriile vulnerabile afectate de efectele scumpirilor. De asemenea, ministrul a anunțat că persoanele vulnerabile vor beneficia și în 2026 de ajutorul lunar de 50 de lei pentru plătirea facturilor la energie. El a precizat că schema de sprijin va continua până la sfârșitul anului viitor și că se adresează gospodăriilor cu venituri reduse, nu doar pensionarilor. De acest ajutor pot beneficia și familiile cu mai mulți copii sau alte persoane în situații dificile. Sprijinul va fi acordat în strânsă legătură cu celelalte forme de protecție socială existente.