În cadrul vizitei pe care a efectuat-o ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, însoțit de directorul general al ANIF, Cornel Popa, am mers astăzi pe amenajarea de irigații Crivina – Vânju Mare, acolo unde apa este pe canalul de irigații în urma investiției Ministerului Agriculturii în județul Mehedinți.La Stația de Pompare de la Țigănaș, procesul de reabilitare este aproape de final, la fel ca și lucrările care se realizează pe canalul de aducțiune și pe cele de distribuție.Aici, lucrările s-au derulat în două etape, iar după ce se va finaliza reabilitarea Stației de repompare a apei din Devesel și după ce se vor monta următoarele 6 agregate, sistemul de irigații ar putea fi funcțional pe canalul principal și pe canalele de distribuție.Pentru a se iriga, este necesar ca fermierii constituiți în asociații, să acceseze fonduri pentru realizarea investițiilor în stațiile de punere sub presiune și achiziționarea echipamentelor necesare pentru irigat.Investiția care vizează cele două stații de pompare și aproape 50 km de canal are o valoare de peste 300 milioane lei și este finanțată în cadrul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii principale de Irigații din România.În cadrul vizitei de astăzi, alături de mine au fost prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, directorul general al Agenției Domeniilor Statului, Cătălin Tutilescu, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru și directorul ANIF Mehedinți, Alexandru Stăicuț. Îi mulțumesc ministrului Florin Barbu pentru vizita în județul Mehedinți și sprijinul acordat pentru a pune în funcțiune sistemul de irigații din județul Mehedinți!
Investițiile MINISTERULUI AGRICULTURII în județul MEHEDINȚI
