În data de 30.03.2025, ora 18.00, Poliția municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată de un bărbat de 57 de ani, din Drobeta Turnu Severin, cu privire la faptul că în noaptea de 29/30.03.2025, în jurul orei 03.40, în timp ce se deplasa pe bulevardul Revoluției, în apropiere de intersecția cu strada Orly, ar fi fost deposedat de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa de către o persoană.Ca urmare a cercetările efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un tânăr de 20 de ani, din comuna Șimian.La data de 08 aprilie, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere emis pe numele acestuia, pe raza comunei Șimian, unde au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă precum și persoana în cauză.În baza probatoriului administrat sub îndrumarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.Cercetările continuă sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Urmare a prezentării magistraților Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
