Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a fost prezent luni, 11 martie a.c., la Severin, la RAAN, după care a avut loc o întâlnire cu presa locală, în sala mare a Prefecturii. Discuţiile s-au axat pe situaţia RAAN, disponibilizări şi viitorul regiei. La conferinţa de presă susţinută alături de Nicolae Drăghiea, prefectul judeţului, a lui Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean şi a deputatului Rodin Traicu, Constantin Niţă a criticat în termeni duri actualul management al regiei, pe care l-a calificat drept “mediocru”. „Deşi regia înregistrează în momentul de faţă pierderi de peste 800 de milioane de lei, adică 170 de milioane de euro, conducerea nu a catadicsit să micşoreze salariile. Foarte multe cadre de conducere – 200, 16 directori, salarii nu vă spun, substanţiale, destul de bune, compania este în pierdere, deci salariile ar fi trebuit să fie ajustate şi nu să le ia întregi, mai ales echipa de conducere. Noi nu putem să mergem la infinit cu această risipă extraordinară fără un management care să pună piciorul în prag şi o disciplină de fier în această unitate”. Am primit asigurări că în perioada următoare corpul de control va analiza “şurub cu şurub” toate contractele încheiate de regie cu diverse firme, Niţă fiind surprins să constate că paza regiei este asigurată de 160 de oameni, ceea ce anual înseamnă o cheltuială de circa 1 milion de euro, motiv pentru care a anunţat că va rezilia contractul cu firma de pază. „Nu mai vorbim de gestionarea intrărilor de cărbune, o vraişte totală. Păi secretarul de stat s-a plimbat săptămâna trecută prin depozitul de cărbune şi nu l-a întrebat nimeni ce face şi plătim 160 de oameni de pază. Adică este de neacceptat un asemenea mod de a conduce această regie”.
La Combinatul de Apă Grea ROMAG-PROD, situaţia este mai delicată, Niţă lăsnd să se înţeleagă că soarta acestuia este destul de incertă. „Totul depinde de ce se întâmplă cu reactoarele 3 şi 4, dacă anul acesta vom avea investitori. Pe această temă evident ne gândim ca o parte din ROMAG să rămână, iar dacă nu vom avea investitori atunci sigur vom vedea ce vom face. (…) Trebuie să vedem ce facem şi în viitor. Este clar că se va reorganiza întreaga regie, este clar că va trebui să luăm o decizie şi cu apa grea, nu putem să luăm o decizie aşa la întâmplare fără o decizie serioasă făcută de specialişti în domeniu. Am avut discuţii şi cu academicianul Marius Peculea, cel care a inventat apa grea şi l-am rugat să-mi dea câteva elemente, să vedem dacă mai putem face ceva cu instalaţiile respective. Dorim să facem o analiză serioasă asupra acestei unităţi şi să vedem care este mersul şi viitorul acestei sucursale”.
De asemenea, Niţă a vorbit şi despre disponibilizări: „În acest proces de restructurare, deocamdată nu am o decizie pe această temă, aici trebuie să participe toată lumea, inclusiv sindicatele pentru că în acest efort trebuie să mai renunţăm la sporuri, la prime, la tot felul de facilităţi dacă sindicatele doresc alături de noi să păstrăm locurile de muncă. Dacă doresc să dăm în continuare salarii mari, sporuri, să nu se aştepte că această societate va avea viitor”.
De partea cealaltă, Termocentrala de la Halânga funcţionează fără autorizaţie de mediu, are datorii foarte mari de încasat de la populaţie pentru furnizarea agentului termic, iar firma CONFORT, care trebuia să construiască instalaţia de şlam, nici în ziua de azi nu a finalizat lucrarea. „Din capul locului trebuie să vă spun că, din păcate, trebuie să plătim noi ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani de zile, un jaf de proporţii, nu mi-am imaginat că se poate întâmpla aşa ceva, un management prost. Modul în care s-au făcut aprovizionarea cu cărbune, achiziţiile, investiţiile, licitaţiile, modul în care s-a procedat la instalaţia de şlam, pentru că este inacceptabil să porneşti cu un contract de 172 de milioane şi să ajungi la 340 de milioane de lei cu instalaţia de şlam şi, cu toate acestea, nici acum nu este finalizată. Mai trebuie 6 milioane de euro, este inacceptabil aşa ceva. Trebuie să vedem unde s-au dus aceşti bani, totuşi… Ca să dau un semnal pozitiv, nu dorim să închidem această unitate, Guvernul nu o să închidă, o să eficientizeze ceea ce se poate eficientiza, dar nu putem noi plăti toate greşelile care s-au făcut aici. Pur şi simplu şi-au bătut joc de tot şi organele abilitate trebuie să-i tragă la răspundere“.
Dincolo de vorbele ministrului delegat, care nu încălzesc cu nimic soarta salariaţilor de pe platforma severineană, rămâne un dosar RAAN, ca atâtea alte dosare, plimbate de colo-colo întru propăşirea unora noi, în detrimentul celor vechi.
St. JUST
Din Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a mai rămas doar un… dosar!
