A început distribuirea cardurilor de energie

  • card energie
    card energie, vaucer

    Până la finalul lunii februarie, toți beneficiarii eligibili vor primi acasă cardul de energie.

  • Plățile se vor putea efectua începând cu 20 februarie. Prima tranșă de 700 de lei va putea fi utilizată până la 30 iunie 2023.
  • 500.000 de carduri livrate în primele două zile ale lunii februarieCele 7 județe în care se vor distribui cele 362.000 de carduri  în cursul zilei de 01 februarie sunt Alba (37.000),  Argeș (53.000), Ilfov (29.000); București (106.000); Bacău (52.000); Teleorman (27.000); Bihor (58.000). Mâine, 2 februarie, vor fi livrate alte 132.000 de carduri în județele Brăila (34.000); Covasna (21.000); Giurgiu (21.000); Vâlcea (27.000) și Botoșani (29.000). Cardul de energie se livrează de către Poșta Română la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire.Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.Reamintim că beneficiarii vor putea utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:
    • direct la poștaș;
    • la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal pe raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
    • online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o va pune la dispoziție.

    Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:

    • Pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
    • Pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.

    Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poșta a mobilizat peste 50 de angajați, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

    Documentele necesare plății facturilor la energie prin intermediul cardului vor putea fi transmise și electronic, printr-o aplicație pusă la dispoziție de Compania Națională Poșta Română. Detalii, aici: https://bit.ly/40bOsgm

    Informații complete despre ajutorul pentru plata facturilor la energie, aici: https://bit.ly/3RCQuCB

1 comentariu

  1. Buna dimineata,se poate sti de catre cetatenii comunei Darvari,jud. Mehedinti cand vor fi distribuite cardurile de energie?Daca se mai intarzie mult o sa ramanem cu banii necheltuiti.Multumesc anticipat pentru raspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*