0

Deghizarea textului

Share ITShare on Facebook
Facebook

Despre Cartea de nisip (Polirom, 2011, 137 p.), scriitorul Jorge Luis Borges mărturiseşte că este „cea mai bună carte de povestiri“ pe care a scris-o. Sunt treisprezece texte condensate, treisprezece fabule lucrate într-un filigran de invidiat. Simplitatea este trucată, fără îndoială; ea ţine doar de epurarea la nivel lexical şi stilistic: „Povestirile sunt spuse simplu, deşi ele nu sunt deloc simple; pentru că nu există lucruri simple în univers; totul este complex. Eu le deghizez în povestiri simple“ (J.L.Borges).
Cartea se deschide cu fabula CELĂLALT. Motivul dublului. Un alter-ego borgesian, aflat într-un alt punct pe traiectoria vieţii, capabil să facă schimb de confidenţe şi poate să retuşeze viitoare (trecute) greşeli. Oare îl întâlnim sau îl visăm pe celălalt eu al nostru?!
În ULRICA, enigmaticul feminin se dezvăluie sau abia se presimte în trăsăturile unei norvegience fine, mlădie şi înaltă, care i se dăruieşte unui profesor trecut „de o anumită vârstă“, reiterând mitul lui Siegfried şi Brumhilda. Doar că între ei doi „timpul se furişa precum nisipul“. Nicio spadă nu lucea în mijlocul patului de umbre şi de dragoste. CONGRESUL este o fabulă despre o posibilă Bibliotecă din Alexandria, un fel de organizaţie secretă care ambiţionează să desăvârşească un proiect de amploare cosmică. În THERE ARE MORE THINGS, o casă îşi schimbă proprietarul, dar rămâne depozitara unor secrete teribile. O casă vampirică, secretându-şi propriile reguli şi sechestrându-şi locatarul. Timpul îngheaţă între zidurile ei roşii.
Regele şi poetul din OGLINDA ŞI MASCA jinduiesc la frumuseţea perfectă a lumii. Ollan îi va aduce şi-i va citi Regelui ode la care va lucra zilnic, şlefuind cuvintele, ascultându-le sonorităţile ascunse. Molime, revolte, sânge vor stigmatiza regatul, dar oda lui Ollan va străluci între zidurile cetăţii. Pentru fiecare cântec va primi întâi o oglindă din argint, apoi o mască de aur. Jinduirea perfecţiunii nu le este îngăduită muritorilor. Pentru al treilea cântec, poetul va primi un pumnal, iar regele va părăsi palatul… Poemul lumii încape într-un singur cuvânt. Literatura lumii reface drumul spre logos. Ca să se nască Lumea, ea trebuie să moară.
În alte fabule, Borges pune problema identităţii de sine. A cunoaşterii prin celălalt. Care trebuie uneori să moară şi să i se fure DARUL. În DISCUL, un tăietor de lemne primeşte o vizită ciudată: un bătrân înalt, cu faţa brăzdată de o cicatrice, îmbrăcat cu o mantie roasă, îi cere adăpost. Dimineaţa, toiagul îi cade din mână şi cerşetorul cere gazdei să i-l ridice şi să i-l dea. Se proclamă “regele Secgenilor“, Iserm din stirpea lui Odin. Semnul, blazonul său este un disc pe care îl ţine în palmă. Ochii tăietorului de lemne nu-l văd, dar mâna îl simte şi jindul se naşte. Crede că discul nevăzut e din aur. Lăcomia îi sfârtecă sufletul. Ucide drumeţul şi caută discul pe care acesta, în ultima clipă, l-a eliberat din palmă. Îl caută ani în şir. Probabil şi azi…
Cartea îşi încheie cercul cu ultima povestire, aceea care-i dă şi titlul. O carte de nisip este un volum ale cărui file nu pot fi numărate, numărul de pagini fiind practic infinit. E numită astfel „pentru că nici cartea, nici nisipul n-au început şi nici sfârşit“. O filă se naşte din alta. Ca şi discul lui Euclid, din povestirea anterioară, pare o carte nepreţuită. Stârneşte invidie şi dorinţa de a fi posesorul ei. Naratorul o cumpără la schimb cu o Biblie din colecţia sa, dar îşi vinde, de fapt, sufletul. Şi liniştea. Era deja un izolat, iar posesia Cărţii îi adânceşte mizantropia. Studiază paginile cărţii de nisip. Se nelinişteşte că-i va fi furată. Cartea devine un vampir veşnic înfometat, un lucru blestemat. Pentru a scăpa de ea, o furişează pe unul din rafturile umede ale Bibliotecii Naţionale, încercând să uite locul şi numele şi amintirea ei…
Se ştie că, în ultimii ani de viaţă, orb fiind, Borges şi-a dictat textele Mariei Kodama, cea care-i va deveni soţie şi care se va îngriji ulterior de cărţile sale. Ochii dinlăuntru se deschid şi nisipul se ordonează. „Artificiile“ sunt eliminate, stilul baroc este abandonat. La fel, arhaismele şi neologismele care „înşelau cititorul“. În CARTEA DE NISIP „nu există niciun cuvânt care să-l încurce pe cititor“. Deşertul străluceşte de oaze.
VIORICA STĂVARU

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *