0

Despre America, despre americani…

Share ITShare on Facebook
Facebook

…se pronunţă, în termeni deloc elogioşi, scriitoarea americană Joyce Carol Oates într-o carte densă, tulburătoare, tradusă la noi sub titlul APA NEAGRĂ (Polirom, 2011, 172 pagini). Despre scriitoare aflăm că este originară din Lockport, statul New York, că scrie de la vârsta de 14 ani, combinând genurile într-o devălmăşie prolifică: povestiri, romane, eseuri, poezie, dramaturgie, memorialistică. Din 1978 este membră a Academiei Americane. Editura Polirom „se face responsabilă“ de traducerea altor două romane: „Violul. O poveste de dragoste“, şi „Mândră fecioară“, ambele în 2011.
Apreciată pentru abordarea directă a problemelor radicale ale societăţii americane, dar mai ales pentru stilul abrupt, eliptic, în care-şi concepe cărţile, J.C. Oates înţelege să facă din literatură un mod de a pune problema: direct la ţintă, fără anestezie, fără cosmetizare. America este excesiv politizată, excesiv gurmandă, excesiv consumeristă la orice nivel. America e mărul roşu la exterior, dar fad şi găunos la interior. Bărbaţii politici sunt doriţi de femeile idealiste. Visul american încă seduce şi sugrumă.
În „Apa neagră“, autoarea pleacă de la un fapt real: accidentul de maşină al senatorului Ted Kennedy, comentat şi controversat destul de mult la momentul respectiv. Adaugă puţine ingrediente, capabile să susţină o intrigă mereu actuală de la Marylin Monroe încoace: o petrecere de 4 Iulie, o tânără fermecătoare, inteligentă, dar fragilă emoţional, multă băutură, o plecare intempestivă pentru a-şi consuma aventura într-o cameră de hotel, o maşină care derapează în mlaştină şi apa neagră care inundă totul, în chip absolut halucinant. Tânăra se numeşte Kelly Kelleher, şoferul este senatorul Ted Kennedy, maşina este o Toyota închiriată. Acţiunea se condensează încă de la primele pagini: maşina rupe un parapet, cade în mlaştină, bărbatul se zbate, loveşte cu sălbăticie, în cap, tânăra femeie care se agaţă cu putere de el, desolidarizându-se de ea sub forţa imperioasă a instinctului de supravieţuire. Imobilizată în maşina care se umple treptat de apa murdară a mlaştinii, Kelly Kelleher îşi rememorează viaţa în flash-uri menite să-i cunoaştem identitatea. Ele sunt punctate din loc în loc de refrenul mental, obsedant „Nu poate fi adevărat! O să mor oare? În felul ăsta?“! Kelly este absolventă de studii superioare, provenind dintr-o familie americană tipică, a pregătit campania unui politician, a trecut printr-un eşec sentimental şi visează nepermis de mult la căsătoria cu un senator cunoscut doar de puţin timp. Prin ochii ei lărgiţi de spaima unei morţi absurde vedem toată găunoşenia unei Americi în care orice este posibil, în bine şi în rău. Promiscuitatea politică naşte promiscuitate sexuală. Fată a timpului ei, Kelly are, din păcate, naivitatea delicioasă (dar cât de periculoasă, totuşi!) a fetei tradiţionale. Visează la măritiş. Crede că senatorul Kennedy vede în ea mai mult decât o aventură de-o noapte. În acelaşi timp, inteligenţa îi spune că se înşală. Dar inteligenţa e fracturată de nevoia de tandreţe, de a se simţi unică şi dorită în ochii unui bărbat matur. Pe care-l crede puternic. Dar care o abandonează ca să-şi salveze pielea. E o carte vie. Pulsatilă aproape. Zeci de întrebări scurte, percutante, ca şi când seismograful s-ar fi scurtcircuitat.
Un poem despre moartea înceată, ca o apă neagră, reziduală, care te inundă cu un sadism milimetric, lăsându-ţi doar minima luciditate de a simţi până la capăt. Căci de la mijlocul cărţii încolo, refrenul interogativ la persoana I se topeşte în constatarea lugubră a persoanei a III-a: „… în timp ce apa neagră îi umplea plămânii iar ea murea“. reluat leit-motivic, obsedant. Apa neagră ucide. Dacă nu eşti atent, dacă nu-ţi iei măsuri de siguranţă, America ucide…
VIORICA STĂVARU

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *