0

“Fraţîlor, nu uitaţ’ portu’, obişieiu dîn străbuni…”!

Share ITShare on Facebook
Facebook

Sâmbătă seara, la hotelul Roman din Băile Herculane a avut loc cea de-a III-a ediţie a Balului portului popular PECINIŞCA, sărbătoare tradiţională veche, unde purtarea costumului popular a fost obligatorie pentru toţi participanţii. A fost o explozie de culoare, artă şi meşteşug, toate împletite în costumele populare ale localnicilor, şi nu numai. Deoarece, aşa cum ne declara preotul paroh al Bisericii Ortodoxe din Pecinişca, Florin Papavă, unul dintre organizatori, „zonele reprezentate în această sunt sunt Banat, Muntenia, Oltenia, Moldova, Maramureş. Dar, nu numai locuitorii din Pecinişca participă la acest bal, ci şi turiştii care sunt cazaţi în Băile Herculane. Cu ajutorul familiei Orza şi al primarului din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, am reluat o tradiţie după 60 de ani. În această seară sunt prezente peste 200 de persoane şi balul cuprinde în program concursuri privind tradiţia purtării costumului popular, iar juriul va acorda premii pentru autenticitate şi vechime costumelor populare prezentate în cadrul sărbătorii, dar vor fi premiate şi cele mai frumoase costume populare noi, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi”.
Prezent la manifestare, şi îmbrăcat în costum popular desigur, primarul din Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, ne declara: “Evenimentul este important pentru staţiune şi pentru cei prezenţi azi, aici. Vorbim, acum, de cea de-a III-a ediţie a acestui bal, iar de anul viitor pot să vă spun că acest bal va figura în calendarul evenimentelor din staţiunea Băile Herculane. Pentru turism acest lucru este un punct de atracţie, mai cu seamă că sunt foarte mulţi tineri prezenţi, iar varietatea portului popular românesc atrage. Participăm şi susţinem acest bal ca un gest de recunoştinţă şi motiv de dezvoltare şi continuare a tradiţiilor populare în rândul comunităţii”.
Dacă ţinuta a fost obligatorie, vă putem spune că vârsta nu a fost un criteriu, la Bal întâlnind participanţi  cu vârste de la 4-5 ani la 75-80 de ani. O dovadă că tradiţia portului popular nu este lăsată în uitare, în foarte multe zone ale ţării, constituind, cel puţin sâmbătă seara, prin numărul participanţilor şi atmosfera creată, doar o parte din renaşterea turismului într-o staţiune precum Băile Herculane.

St. JUST

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *