0

În(spre) şi din(spre) Arcadia…

Share ITShare on Facebook
Facebook


Despre Arcadia se ştie că este o regiune din Hellada, a cărei populaţie, conform mitologiei greceşti, trăia într-o mirabilă stare de inocenţă, de seninătate perpetuă. Et in Arcadia ego ajunge astfel, peste timp, o dimensiune a fiinţei care a cunoscut, pentru un timp, fericirea, clamând-o ulterior cu nostalgie, cu jind, ars de amintirea acelui tărâm fermecat…
În volumul de versuri recent publicat (Însemnări din ţinutul misterios, editura Cartea Românească, 2011), Gabriel Chifu reface un traiect emoţionant al vârstelor şi al „trupurilor de rezervă“ care au găzduit, un timp, fiecare vârstă mai mult sau mai puţin arcadică. Este o carte confesivă, în registru aproape colocvial, „dezbrăcată“ de efecte stilistice epatante, urmându-şi un flux liric interior, intimist, căruia poetul i se lasă pradă cu neprefăcută voluptate. Se ştie că volumele de poezie se cumpără şi se citesc mai degrabă de iniţiaţi decât de publicul larg. Iar dintre iniţiaţi, cei mai mulţi (dacă nu cumva singurii) sunt poeţii şi criticii literari. Ei bine, cartea lui Gabriel Chifu se poate citi cu plăcere şi cu bucurie de către toată lumea. Nu e facilă, desigur, dar nivelul de receptare se pliază uşor pe orizontul de aşteptare al fiecăruia dintre noi. Naturaleţea, spontaneitatea, simplitatea lexicală, puritatea stilistică, toate acestea sunt atuuri regăsite de un poet matur, care a depăşit deja etapa aglutinărilor necesare. Un poet care scrie despre copilărie, despre îngeri, despre dragoste, despre zbor, despre dedublările inevitabile ale fiecărui om, despre măşti şi despre căderea lor. Şi despre noroi, dar şi despre mântuire. Despre hybrisul zilnic al fiinţei trăitoare pe pământ, dar a cărei anamneză păstrează încă licărul arcadic…
VIORICA STĂVARU
Vă transcriu, spre bucuria minţii şi a sufletului deopotrivă, câteva texte din partea poetului oltean:

Trupuri de rezervă

În fiecare zi întâmplări care
n-au nici o legătură cu mine
îmi sunt îndesate în creier, până la refuz.
Ca boarfele într-un rucsac ponosit
Încă rezist
În fiecare zi primesc
o sumedenie de pumni în figură
Însă nu mă doboară. Fiindcă
la vedere, am o făptură de cauciuc,
de încercare, de folosinţă comună
Şi am avut grijă să-mi păstrez
câteva trupuri de rezervă,
pe care le-am pus deoparte, în locuri neştiute.
Ele duc vieţi paralele, adevărate.

În orăşelul natal am lăsat
un trup îmbrăcat în pantaloni scurţi,
ce aleargă pe străzi, jucându-se-n neştire
Pe altul l-am lăsat într-o zi senină de vară
şi înoată într-o mare clară
undeva pe braţul Kassandra.

Aceste trupuri de rezervă
au inimi inocente, puternice, neîncepute
N-am decât să închid ochii aici,
în viaţa asta de doi bani
Am să trăiesc mai departe prin ele,
trupurile mele de rezervă.

Tu câştigai orice război

Tu câştigai orice război fără să tragi
niciun foc de armă.
Cu simpla ta prezenţă
Erai frumoasă, misterioasă.
Trupul tău emana melodii ca marea,
bănuiesc că aveai ascunse sub piele clavire.
Erai provocatoare, răscolitoare,
cum este în oraşul de provincie
mirosul revărsat al teilor în floare.
Erai senzuală, neruşinată, lascivă şi fină
ca petala albă de magnolie târzie.

Iar acum ai plecat. Unde eşti?
Pe cine bandajezi cu mângâierile tale?
Cu trupul tău, grădina cui o dezgheţi şi-o-nfloreşti?
Şi patul cui îl faci să zboare?
Pe cine, pe cine duci până la stele?
În mintea cui te-ai gravat
cine se îneacă în tine?

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *