COLTU PINGUINULUI

Am cam muşcat-o şi anu’ ăsta cu obiceiul împământenit de-a oferi mărţişoare şi flori femeilor dă sex opus. Bine că nu ne cer tigăi DryCooker şi becuri de-alea instabal, la ofertă. Aşa că m-am trezit dis dă dimineaţă cu gîndul să mă duc în piaţă şi să-mi rezerv cele mai frumoase buchete de flori pentru cele mai dragi fiinţe ale mele: tanti Nuţa Cucu, Culcuşica şi Matroana, căţaua care-mi păzeşte proprietatea intelectuală de atacul creierelor altora. Să nu carecumva să credeţi că mi-e mai dragă tanti Nuţa Cucu şi d-aia am pus-o prima, nu, ordinea nu e aleatoarie, e alfabetică, pen-că Cucu vine înaintea Culcuşicăi, aşa că slăbiţi-mă cu aluzii impertinente.
La piaţă, ca la piaţă, în zi dă sărbătoare, n-ai ce să vezi, darmite să mai şi cumperi. Ăla cu florile mînca gogoşi şi era unsuros pe deşte, aşa că n-am mai luat nici flori şi nici gogoşi, deşi îmi lăsase gura apă. Cînd să plec, hop!, îmi taie calea domn primar, vesel ca o babă la ieşirea din biserică, satisfăcută că a terminat şi cu lumea cealaltă, nu numai cu asta: „Coane, unde te grăbeşti aşa? Hai să-ţi dau o floare pentru mîndra dumitale, da să nu-i spui că-i de la mine, că vreau să aibe o surpriză la urne, cînd o veni să mă voteze…“ M-am uitat aşa, îndoios, la figura asta tristă de Rosinantă a oraşului şi am dat să-i replic ceva: „O iau, stimabile, o iau, deşi nu-mi plac trandafirii, eu sînt cu genţianele…“ Pă fază, domn primar scoase o hîrtie dă 5 lei şi-i comandă şoferului o genţiană, să mi-o aducă acasă după ora 16, la terminarea programului. Deşi era sîmbătă! Luai floarea şi dădui să plec, cînd hop!, mă călcă pă deştele dă la piciorul drept, ca să se unească dreapta probabil, un copilandru, Daniel, cu un ditamai mărţişor: „O, maestre, primiţi acest simbol al primăverii şi daţi-l mai departe, să nu mă uite persoanele de vârsta a treia, cum l-a uitat pe ăla de v-a dat floarea, păcătosul şi nerecunoscătoru !“
În sinea mea m-am şi gîndit că rezolvasem două cazuri, tanti Nuţa Cucu primea floarea dă la primar, că şi-aşa mi-e antipatic ca pateul antrefrig ăla, iar Culcuşicii mele, ca să ţîn la tradiţie, îi dădeam mărţişorul ăla primit cu dreapta mea din dreapta ăluia, chit că-i lipsea firu roşu, în semn de protest faţă de confiscarea sărbătorii de către ăştia dă la putere.
Bucuros nevoie mare de economiile făcute în pozonarul propriu mi-am mai numărat o dată biştarii din portofel, decis să petrec şi eu o zi dă sărbătoare aşa cum merit, departe de lumea asta profitoare, care să gîndeşte numai la ce să primească. Şi, să vezi minune: la trei case dă culcuşul meu personal, un nene mai simandicos, aşa, dă felul lui, plimba căţălu propriu şi cînd am ajuns în dreptu lui mi-am dat sama – deh, expertiza mea! – că-i căţa. L-am felicitat pentru alegerea inspirată a rasei şi dumnealui, politicos, mi-a dat un os. Nu pentru mine, l-am luat pentru Matroana mea, că uitasem de ea, sărăcuţa! Să tot fie sărbători d-astea, că nu-i nevoie să bag mîna-n pozonar, trebuie să fiu mai cumpătat şi să mă trezesc cît mai dis dă dimineaţă, deşi nu-i un ideal al meu în viaţă, d-aia scriu
PINGUINU CU MUSTAŢĂ