Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a predat astăzi unităților administrativ-teritoriale beneficiare 7 microbuze școlare IVECO, hibrid plug-in, achiziționate de Consiliul Județean Mehedinți prin proiectul „Transport școlar verde pentru elevii din județul Mehedinți”, finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu.Microbuzele au o capacitate de 16+1 locuri și, foarte important, sunt adaptate și pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Fiecare microbuz dispune de un loc special destinat persoanelor cu dizabilități și rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă.Microbuzele sunt dotate cu sisteme moderne de siguranță, cameră și senzori pentru parcare. Sunt de tip hibrid plug-in, ceea ce înseamnă că pot circula atât cu ajutorul motorului diesel, cât și al celui electric, iar bateriile pot fi încărcate la priză.“Este o investiție importantă pentru mine, pentru că vorbim despre siguranța copiilor și despre condițiile în care aceștia ajung zi de zi la școală. Mi-am dorit să le distribuim în această perioadă pentru ca elevii să le poată folosi încă de la începutul anului școlar.Acest proiect continuă investițiile pe care Consiliul Județean Mehedinți le-a făcut pentru modernizarea transportului școlar. În urmă cu doi ani, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, am achiziționat și predat 31 de microbuze electrice către unitățile administrativ-teritoriale din județ.Astfel, prin cele două proiecte, am achiziționat 38 de microbuze școlare noi, electrice și hibride, pentru transportul elevilor din Mehedinți.Știu că nevoia de transport școlar este în continuare mare și vom urmări fiecare oportunitate de finanțare pentru a continua aceste investiții. Pentru noi este important să investim nu doar în școli și în infrastructura educațională, ci și în condițiile în care copiii ajung în fiecare zi la școală.Vom continua să folosim toate oportunitățile de finanțare disponibile pentru a asigura elevilor din Mehedinți condiții cât mai bune și mai sigure de transport, iar în perioada ne concentrăm pe achiziția a cel puțin încă două microbuze școlare moderne.” , a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu
Încă 7 microbuze școlare pentru MEHEDINȚI
