Ştim deja, au avut loc alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a PNL. Nu reluăm aici tema aceasta, ci doar ne propunem ca, pornind de la ea, să discutăm puţin despre noua şi paradoxala atitudine liberală de Mehedinţi, manifestă de mai bine de o jumătate de an încoace în spaţiul declaraţiilor politice şi nu numai, chiar al faptelor.
Virgil Popescu este noul preşedinte al PNL Mehedinţi. Ne aşteptam la acest lucru, nu era alt nume în joc, aşa că decizia liberalilor era cât se poate de previzibilă. Nu e de mirare că nu a fost alt nume în joc, un contracandidat, căci misiunea nu e defel una uşoară, dimpotrivă, şi nu garantează nimeni şi nimic succesul în viitoarele confruntări politice, doar riscurile.
Departe de a fi un nume puternic în politica mehedinţeană de până acum, Virgil Popescu are de acum încolo şansa să devină, şi mai ales are ocaziunea să aşeze PNL pe o traiectorie mai inteligentă şi mai bună decât cea pe care a evoluat până acum, când lucrurile, ştim bine, nu au fost deloc, dar absolut deloc, calme şi echilibrate în rândurile liberalilor. Mandatul noului lider liberal pare unul scurt şi cât se poate de problematic, în contextul în care, în 2014, sunt atâtea de făcut, atâtea responsabilităţi politice: europarlamentarele, candidatura lui Crin Antonescu. Să prezici de pe acum fie succesul fie insuccesul PNL pe aceste coordonate pare cât se poate de hazardat, şi nu ne aventurăm deocamdată în această direcţie. Dimpotrivă, ne întoarcem puţin, puţin de tot, în trecutul apropiat, ca să rediscutăm criza internă, gravă, ce a dus PNL aici, azi, să fie ceea ce este.
Pornim, evident, cu scoaterea din jocul electoral a lui Liviu Mazilu, şi impunerea unui senator de pe alte meleaguri, fost ministru al justiţiei. Ajungem la mazilirea lui Liviu Mazilu din PNL pornit, cot la cot, pe acelaşi drum al excluderii brutale şi fără echivoc, cu Adriana Bădănoiu şi Romulus Vîlcu. Surghiuniţi, trimişi în exil spre nicăieri, pentru că altele au fost înţelegerile şi interesele momentului, nu putem să ne facem că nu ne dăm seama cât de ingrat a fost toată povestea: totuşi aceşti oameni, Mazilu, Vâlcu, Bădănoiu, dincolo de idiosincrasiile fiecăruia dintre noi, dincolo de faptul că ne plac sau nu, că suntem convinşi sau nu de dumnealor, au reprezentat totuşi liberalismul în Mehedinţi, ani şi ani, la modul foarte vocal, foarte metodic, şi cu o eficienţă în plan politic indiscutabilă.
Apoi, brusc, nu au mai fost buni. Hai să fim serioşi. E cusută cu aţă albă toată povestea, şi se vede de la o poştă. Dar e problema internă a PNL, în fond. Problemă, printre altele, care intră şi ea în actualul mandat al lui Virgil Popescu. Aşa cum intră mai ales problemema delicată a gestionării relaţiilor din USL. Vrând nevrând trebuie să se reaşeze la aceiaşi masă de joc, social-democraţii, conservatorii şi liberalii. Compromisul e o condiţie sine qva non a continuării unei relaţii politice ce a avut de suferit la modul foarte grav. Nu ştim ce ne va oferi 2014, sub acest aspect. Dacă rămâne în cărţi Crin Antonescu, rămâne şi pentru PSD, şi pentru PC, şi pentru PNL, mai ales pentru PNL. Dacă nu, şi apele se vor despărţi, vom regăsi PNL în opoziţie, rol pentru care pare a se antrena deja, din greu.
Liberalii nu par prea siguri pe ei sub acest aspect, ba vor la putere, că e bună şi dulce, ba vor în tribune, în opoziţie.
SORIN VIDAN
Lasă un răspuns