0

MARIUS SCRECIU – „Nu ne temem de nici o forţă politică“

Share ITShare on Facebook
Facebook

_DSC4779 (Custom)
-Cum se vede bilanţul viceprimarului Marius Screciu după aproape un an şi jumătate de mandat?
-Pot să spun că sunt relativ mulţumit, s-au făcut unele lucruri, dar credem că lucrurile importante de acum încolo încep. S-au aprobat proiectele de asfaltare a bulevardului Tudor Vladimirescu şi Splaiului Mihai Viteazul, pe 29 noiembrie este organizată şi licitaţia pentru realizarea canalizării şi aducţiunii cu apă pentru zonele din oraş care suferă la acest capitol. După aceste lucrări vom veni cu asfaltarea străzilor şi, credem noi, cel mai târziu în 2015 vom putea vorbi de un oraş modernizat european, cu reabilitarea zonelor Schela, Gura Văii, Banoviţa, cartierul tinerilor Apollodor, zona ANL-urilor. Sperăm ca la anul să începem să alocăm fonduri necesare şi pentru reabilitarea bulevardului Porţile de Fier, cel care leagă oraşul de zona industrială. Totuşi, lucrările mari nu au început pentru că USL a fost obligat să plătească aproximativ 300 de miliarde de lei datorii făcute de către PDL. Mai mult, am avut corecţii pe fonduri europene de aproximativ 9 milioane de euro, corecţii pe care le-a plătit Guvernul Ponta, altfel riscam să nu mai avem investiţii nici în 2014, nici în 2015, întregul bugetul de investiţii pentru aceşti ani fiind efectiv blocat.
-Ce a căutat Romulus Vâlcu în delegaţia PSD la sărbătorirea Zilei Armatei Române?
-Nu a fost delegaţia PSD. Noi am considerat că este vorba de delegaţia USL, noi am depus coroane cu sigla USL. Dacă liberalii au ales să depună singuri coroane, e treaba lor.
-Perspective de viitor pentru municipiu…
-Am reuşit să ducem la capăt proiecte europene, unele aflate în derulare (ca Pădurea Crihala) şi altele luate de la zero. Din păcate, exerciţiul financiar aferent fondurilor europene în perioada 2006-2013 s-a terminat, şi acum ne pregătim intens pentru perioada 2014-2020. Sperăm să accesăm fonduri pe infrastructură, pe impulsionarea mediului de afaceri, pe turism, pe anveloparea blocurilor.
-Cât este administraţie şi cât este politică la Primăria municipiului?
-În general, se face administraţie, dar există şi o componentă politică destul de pregnantă, dovadă fiind faptul că Guvernul Ponta a ajutat foarte mult Primăria Drobeta Turnu Severin. Majoritatea fondurilor vin de la Bucureşti, noi nereuşind să facem investiţii de anvergură doar cu ce strângem din veniturile Primăriei. Eu fiind şi preşedinte PSD îmi asum şi latura politică şi sper ca programul de guevrnare al USL să fie benefic pentru severineni şi mehedinţeni. De altfel, Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean, a reuşit să aducă foarte mulţi bani de la Bucureşti, în acest moment întreg judeţul Mehedinţi fiind un şantier.
-A crescut sau a scăzut PSD Drobeta Turnu Severin în ultima perioadă de timp?
-Nu putem cuantifica acest lucru. Noi sperăm că este vorba de o creştere destul de mare. Vom vedea anul viitor, la alegerile europarlamentare, când vom avea candidat separat de PNL.
-Se teme PSD Drobeta Turnu Severin de o altă forţă politică locală?
-Nu ne temem de nici o forţă politică şi nu ne-am temut nici când am fost în opoziţie. Dovada este că am câştigat şi alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare.
-Colaborarea cu primarul Gherghe…
-În general, colaborarea cu primarul e bună, chiar dacă suntem din partide diferite. Important este să găsim calea comună pentru a lucra pentru cetăţeni.
-Şi ajungem, inevitabil, şi la marea durere a oraşului, echipa de fotbal…
-Din păcate, nu am reuşit să menţinem echipa de fotbal în Liga 1, costurile exorbitante pentru o Primărie ca a noastră se ridicau la aproximativ 2,5 milioane de euro anual. În momentul când am preluat echipa, un management defectuos a adus-o în pragul desfiinţării. Nu am reuşit să găsim sponsori să ne sprijine şi acest lucru ne-a împins şi mai multe spre retrogradare. Sperăm ca în anii următori să clădim o nouă echipă, pentru că severinenii merită şi, de altfel, este şi păcat de stadion.
St. JUST

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *