stiri

Etapa județeană a concursurilor „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”

În perioada 22-23 mai a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a desfășurat, pe Stadionul Angelescu din municipiul Drobeta Turnu Severin, etapa județeană a concursurilor cu cercurile de elevi „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” a urmărit pregătirea elevilor în domeniul protecției civile prin parcurgerea a două probe practice: ,,Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m” și ,,Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat”, dar și susținerea unei probe teoretice. La competiție s-au calificat 12 echipaje de elevi, atât din ciclul gimnazial, cât şi liceal, clasate pe primele locuri la competițiile locale, organizate în localitățile: Drobeta Turnu Severin, Baia de Aramă, Vânju-Mare și Strehaia. Aceștia și-au dovedit cunoştinţele privind activităţile de protecţie civilă, modul de folosire a mijloacelor de protecţie individuală, dar şi abilităţile în acordarea primului ajutor. La cel de-al doilea concurs, „Prietenii pompierilor”, au participat 16 echipaje de elevi grupate în două categorii: băieţi şi fete. Pentru a-şi demonstra curajul, îndemânarea şi spiritul de echipă, aceştia s-au întrecut pe parcursul a două probe practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 m cu obstacole”. De asemenea, pentru  a-şi testa cunoştinţele în domeniul situaţiilor de urgenţă, elevii au susținut și o probă scrisă.  Concursurile au caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor și al protecției civile, fiind organizate, în fiecare an, în scopul dezvoltării, în rândul elevilor, a capacităţii de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum și în scopul formării deprinderilor privind modul de acţiune în cazul manifestării situațiilor de urgență.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *