Lună: ianuarie 2012

Corecţie…

Gurile rele ale Severinului ne-au şoptit că don Costel Cîtu, simpaticul membru al unui partid în creştere continuă, ar fi aplicat o uşoară corecţie unui jurnalist local, sătul de mofturile acestuia. Cum noi îl ştim pe domn Costel sufletist şi foarte la locul dumnealui, ne mirăm, totuşi, de neobrăzarea respectivului care l-a scos din pepeni […]

Reportaj din sudul ţării. Actualităţi.

Motto: “Actual, mereu acelaşi, chiar şi peste un mileniu, Eminescu, da, trăieşte prin talentul său de geniu!” Turist pentru câteva ore la Porţile de Fier. I şi II. Vocea baritonală, cu un timbru plăcut a ghidului îmi captează cu totul atenţia. O uriaşă lucrare hidroenergetică demarată în urmă cu aproape o jumătate de secol… Centralele […]

„Între două nu te plouă, dar nici bine nu ţi-e…“

Pe o ploaie torenţială, marţi, 24 ianuarie a.c., USL Mehedinţi s-a gândit să sărbătorească, alţii, să comemoreze, cică!, Ziua Unirii Principatelor Române. Şi cum nu avem nici o statuie de-a lui Alexandru Ioan Cuza în municipiu, useliştii s-au îndreptat, cu mic, cu mare, cu tot alaiul, spre Monumentul eroilor din parcul central. Gest cu adânci […]

Constantin Juan, condus pe ultimul drum

Orşova a rămas mai săracă, de săptămâna trecută, odată cu dispariţia lui Constantin Juan, cunoscut profesor, scriitor, istoric, jurnalist, chiar şi politician în ultima etapă a existenţei sale. Bolnav de aproape un an, a încetat din viaţă după o grea suferinţă, joi, 26 ianuarie, în locuinţa sa din Orşova. Constantin Juan ar fi împlinit anul […]

Circ, şi afară, şi în şedinţa Consiliului local severinean

Şedinţa Consiliului local al municipiului, de miercuri, 25 ianuarie a.c. se anunţa, din start, conform anumitor voci din opoziţie, destul de scandaloasă, având în vedere că pe ordinea de zi figurau 6 proiecte privind aprobarea vânzării unor imobile, astfel: strada Unirii nr. 87, apartament str. Orly nr. 7, bloc S4, sc.3, apt.1, str. Gr. Florescu […]

S-a aprobat BUGETUL !

Am aprobat bugetul în această şedinţă de Consiliu Judeţean, buget care va asigura cofinanţarea proiectelor viitoare, printre care aş aminti aici şi pe cel privind managementul şi gestionarea deşeurilor, iar în perioada următoare vă pot spune că vor demara lucrările de modernizare şi refacere a infrastructurii pe tronsoanele de drum Cerneţi – Valea Copcii, Burila […]

CELROM se redeschide iar…

Conferinţă de presă azi, 30 ianuarie a.c., la sediul PSD. Protagonişti, Marius Screciu, Romulus Vîlcu, nea Gică Talianu, liderul de sindiocat de la CELROM, şi liderul altui sindicat, Frăţia, Costică Scrieciu. Marius Screciu a ţinut să precizeze că s-a încheiat un prtocol între PSD şi PNL, sub sigla USL, cu sindicatul CELROM şi Frăţia şi […]