Bilanț la I.S.U. “Drobeta”

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al județului Mehedinți a avut loc, vineri, 29 ianuarie a.c., prezentarea activității desfășurate de pompierii mehedințeni în anul 2020. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru restrâns, impus de condițiile epide-miologice actuale, în prezența subprefectului județului Mehedinți, inginer TUȚU Octavian, dar și a șefilor structurilor teritoriale ale MAI. Analiza activităților desfășurate de pompierii mehedințeni a fost prezentată de inspectorul șef al ISU Mehedinţi, colonel … Citeste in continuare

Caprele subprefectului şi adevărurile lui RAFAEL CIORĂSCU

Subprefectul Octavian Tuţu a condus joi, 24 ianuarie a.c., lucrările Comisiei de Dialog Social, ocazie cu care am luat la cunoştinţă de „durerile“ judeţului Mehedinţi. Reprezentanţii cartelurilor sindicale au menţionat faptul că „situaţia şomerilor din Mehedinţi trenează de 7 ani de zile, şi dacă se mai închid unităţi economice vom fi un judeţ de pensionari. Trebuie să ne întâlnim cu parlamentarii de Mehedinţi, să găsim o soluţie de rezolvare a … Citeste in continuare

No comment !

Conform protocolului din cadrul USL potrivit căruia cine are desemnat candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean nu va avea post de prefect în judeţul respectiv, la MEHEDINŢI este posibil să avem ca prefect pe OCTAVIAN TUŢU şi ca subprefect pe NICOLAE DRĂGHIEA. Despre amândoi, colegul presar M.C. spunea: „Tavi o să facă ce-i spune madam Ică, iar cu Nicu Drăghiea, ia verificaţi-i cine i-a dat autorizaţie să-şi construiască o casă de … Citeste in continuare