Etichetă: Gorj

UMORIŞTI, CARICATURIŞTI, „FOTOGRAFIŞTI”, poftiţi la CONCURS!

REGULAMENTUL Festivalului naţional de umor „Ion Cănăvoiu“ ediţia a XXII-a, 24-26 octombrie 2014   Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Şcoala Populară de Artă, Asociaţia Epigramiştilor din România, Asociaţia Naţională a Caricaturiştilor, Grupul de publicaţii „Flacăra”, Liga Culturală „Fiii Gorjului”, Consiliul local şi Primăria Runcu, Societatea Umoriştilor […]

Nici ȘOCANTUL nu mai e ce-a fost!

Imaginile de mai sus reprezintă un autoturism DACIA DUSTER, care zace într-un SERVICE din Drobeta Turnu Severin, și care ar aparține HIDROSERV Drobeta Turnu Severin. Surse care ne-au furnizat fotografiile ne-au declarat că respectivul autoturism ar fi fost condus de DĂNEL SEMENESCU, în noaptea de 4 spre 5 aprilie 2014, mai exact în jurul orei […]

ŞOCANT! DUICU, VINOVAT DE CUTREMURUL DIN OLTENIA…

După cum deja aţi aflat, Adrian Duicu i-a dat o palmă primarului Constantin Gherghe, cel care încercase să destabilizeze USL-ul local şi să-şi facă partid. Numai că socoteala de la casele pe unde umblă, în ultima vreme, domn Costel, nu s-a potrivit cu tîrgul pe care-l pregătesc, mai nou, liberalii mehedinţeni. Cu toate acestea, am […]