Tichetele de călătorie cu reducere de 50 la sută pentru pensionari vor fi distribuite în luna februarie

Ministrul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) va menţine, şi în 2012, pentru pensionarii aflaţi în evidenţa Caselor de Pensii, tichetele de călătorie cu reducere de 50 la sută, iar aceştia le vor primi cel mai târziu în luna februarie, odată cu plata pensiei, informează MMFPS.”Toţi cei aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei […]

Cine face ordine la EUDIS?

EUDIS Mehedinţi este declarată falimentară în Monitorul Oficial, din ce ştim noi. Şi ce mai ştim noi, din surse sigure, este că actualul administrator, LIVIU CORNEL GIURGEA, s-a cam „dat în stambă“ ultima dată la Rânca, când a fost implicat într-un scandal cu unii primari din judeţ, pe motiv de comentarii neaoşe şi… invidii feminine. […]

„Sunt independent şi liber de orice contract politic”

-Îşi lansează Mircea Geoană partid, ce ziceţi? -Am o părere proastă. Din start este un partid prost. Este prea târziu, toate partidele care s-au înfiinţat în ultimii ani s-au desfiinţat sau au fost înghiţite de partidele mari. Nu este timp să facă structuri în teritoriu, au încercat şi alţii să facă aşa ceva şi n-au […]

Teatrul

Teatrul, la începuturile sale, îi punea pe oameni în contact cu o realitate situată deasupra vieţii lor cotidiene, impresionându-le sufletul şi ajutându-i să observe nuanţe pe care altfel le treceau cu vederea. Actorul era un filosof, nevoit să înţeleagă profunzimile vieţii şi să stăpânească cele mai bune mijloace pentru a putea comunica celorlalţi rezultatele experienţelor […]

Povestile

Rondalles (Povești) este cuvântul pe care îl folosesc valencienii dintotdeauna pentru a denumi poveștile fabuloase, născocirile imaginației și, prin extrapolare, pentru a denumi poveștile transmise pe cale orală, adică poveștile folclorice. Prin urmare, este termenul cel mai asemănător cu cel de fairy tale (“poveste cu zâne”) din engleză, cu cel de Märchen din germană sau […]

Istoria …

Istoria este atât studiul faptelor și al evenimentelor trecutului, cât și, prin sinecdocă, ansamblul lor. Lore Ipsum generator… Spre deosebire de povestirea ficțională, specia de povestire numită istorie nu este construită prin intuiție intelectuală, ci pornind de la surse: documente scrise, istorie orală, obiecte etc. Prin interpretarea totalității acestor surse, istoria își propune să reconstituie […]