Povestile

Share ITShare on Facebook
Facebook

Rondalles (Povești) este cuvântul pe care îl folosesc valencienii dintotdeauna pentru a denumi poveștile fabuloase, născocirile imaginației și, prin extrapolare, pentru a denumi poveștile transmise pe cale orală, adică poveștile folclorice. Prin urmare, este termenul cel mai asemănător cu cel de fairy tale (“poveste cu zâne”) din engleză, cu cel de Märchen din
germană sau cel de cuento din spaniolă. Aceste rondalles, aceste povești transmise pe cale orală au făcut parte dintotdeauna din literatura de calitate. După cum prea bine știau retorii clasici, un discurs oral frumos are nevoie de o tehnică și de o putere de persuasiune pe care numai tradiționalii povestitori pricepuți le posedă. Felul în care se execută o piesă, la fel ca în domeniul muzicii sau a artelor scenice, este un element esențial pentru a păstra vie o tradiție.Așadar, cultura populară, cultura folk, care, spre deosebire de părerea încetățenită despre lumea populară ca vulgară, veche și rurală, include o artă verbală specifică care poate fi captată în scris și, prin urmare, care poate fi literară sau poate dispărea ca artă efemeră. Având acest dezavantaj, care, încă din antichitate a transformat povestea în ceva măreț, nu numai că a împins înainte reprezentarea expresivă a realității externe, ci a fost și ca un fel de desen verbal, de desen în aerul realității subconștiente, care include lumea viselor și a fanteziei.
Povestea, împreună cu toate cazurile sale surprinzătoare și dramatice, alegorice și minunate, verosimile sau fabuloase, anecdotice sau umoristice, reușește să reunească- așa cum niciun alt gen literar nu reușește- potențialitatea simbolică, voia bună și amuzamentul; catarsisul colectiv și învățăturile individuale.
Arta de a spune povești, rondalles, este universală și, tocmai din acest motiv, nu există nimic mai autohton și specific decât o poveste dintr-un anume sat sau regiune. La fel se întâmplă și cu limba. De aceea, multe dintre narațiunile noastre pe care, la nivel național, le considerăm- și chiar sunt- unice, se spun sau s-au spus recurgând la același subiect de
sute și sute de ani sau, uneori, de mii și mii de ani, pe alte meleaguri mai mult sau mai puțin apropiate sau depărtate din Europa sau din lume. Dar această vechime și caracterul universal nu știrbesc niciun pic- ci dimpotrivă- importanța și caracterul personal al variantelor naționale sau regionale. Acest lucru se întâmplă fiindcă calitatea, în cadrul tradiției orale, nu se măsoară după originalitatea tematicii, ci după capacitatea de expresie și voința de supraviețuire.
Povestitorul, la fel ca și cântărețul sau dansatorul tradițional, rămâne fidel modelelor sale, iar el și publicul său nu găsesc sensul artei lor în variație, ci în păstrarea temelor și a formelor moștenite.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *