Peste 6000 de tineri au venit să se distreze la Zilele Elevilor Severineni, un eveniment pe care l-am organizat în premieră anul acesta.
Acesta a debutat cu parada elevilor de liceu, apoi concursul majoretelor, iar spre seară, artiștii momentului, îndrăgiți de toți adolescenții, au urcat pe scena din zona Crișan, într-un concert în aer liber.
A fost o atmosferă plină de entuziasm, iar pe lângă muzică și dansuri, elevii s-au bucurat și de cinematograful în aer liber, pe care l-am organizat în parcul din zona pietonală Crișan.