Un proiect aşteptat de multă vreme de orşoveni va fi pus marţi, 16 octombrie, pe masa consilierilor locali. După ani în care modernizarea parcurilor s-a dovedit a fi doar o păcăleală electorală pe care orşovenii au tot auzit-o din gura primarilor care s-au perindat la conducerea oraşului, municipalitatea va decide în mod sigur astăzi dacă vor intra în reabilitare cele două parcuri ale municipiului Orşova.
Este vorba despre aprobarea proiectului “Agrement la Golful Orşovei”, pentru care Primăria Orşova şi-a propus să obţină cofinanţare de la guvern. Valoarea totală a proiectului este de 7.793.511 lei. Solicitantul, respectiv Primăria Orşova va trebui să asigure 50% din valoarea eligibilă a proiectului, mai exact suma de 4.060.746 lei precum şi resursele financiare necesare implementării optime a proiectului. Conform proiectului care va fi supus votului, parcurile General Ion Dragalina şi I.C.Brătianu vor fi de nerecunoscut dacă acesta va obţine O.K.-ul consilierilor locali. Cu alte cuvinte, după 16 luni din momentul semnării contractului de finanţare vom avea două parcuri moderne, transformate în impresionante spaţii de relaxare, mişcare şi agrement. Parcul Dragalina va deveni un parc de vis dotat cu un bazin de înot care va putea fi folosit simultan de 78 de persoane, prevăzut cu vestiare, cameră pentru personal, subsol tehnic cu instalaţii de filtrare şi recirculare a apei şi centrală termică pentru încălzirea spaţiilor, iar în exterior terasă ca spaţiu pentru plajă.Modernizarea parcului Dragalina mai include construirea unui teren de tenis şi a unui teren pentru jocuri sportive de echipă, în aer liber, prevăzute cu vestiare , debarcader pentru închiriat ambarcaţiuni mici de agrement, ponton, pistă pentru rolleri, amfiteatru în aer liber, locuri de joacă pentru copii precum şi replantări de spaţii verzi. Modernizarea parcului Brătianu va consta în construirea unei piste de bowling în construcţie gonflabilă, a unui teren de tenis, perete pentru escaladări , loc de joacă pentru copii şi replantări de spaţii verzi. Proiectul “Agrement la Golful Orşovei” constituie un obiectiv deosebit de important pentru oraş, întrucât prin realizarea sa se doreşte atragerea turiştilor, care vor aduce astfel venituri la bugetul local, precum şi a creării de noi locuri de muncă pentru orşoveni. In cazul în care proiectul va trece astăzi, acesta va fi depus pentru evaluare , în vederea finanţării în cadrul Programului Operaţional Regional la M.T.D.R.
Mihaela Cherescu