reclama ta aici

Certificat de calificare profesională

Share ITShare on Facebook
Facebook

Administratorii de bloc trebuie, începând din 1 ianuarie 2022, să dețină un certificat de calificare profesională pentru a-şi păstra funcţiile, după ce termenul anterior a fost prelungit la sfârșitul lui 2020. Legea nr. 294/2020 prevede că administratorii de bloc au putut obţine certificatul de calificare profesională până la data de 1 ianuarie 2022 pentru a putea să îşi păstreze funcţiile, conform noii legislaţii privind asociaţiile de proprietari. Anterior, termenul-limită pentru obţinerea acestui certificat era prevăzut de Legea nr. 196/2016 ca fiind 28 septembrie 2019, însă Guvernul a decis, în luna august din 2019, prelungirea până la 1 ianuarie 2021. Potrivit Legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, certificatul de calificare profesională reprezintă actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a fi administratori de bloc. În esență, pot fi atestate de primarul localității pentru a îndeplini ocupația de administrator de bloc doar persoanele care dețin un certificat de calificare. Anterior apariției actualei legi a asociațiilor, administratorii de bloc aveau o singură obligație, și anume să fie atestați de către primar, nu să dețină și un certificat de calificare profesională.

Be the first to comment on "Certificat de calificare profesională"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*