0

Vremuri grele pentru CEO

Share ITShare on Facebook
Facebook

Deși Ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a plimbat în 15-16 martie 2021 până la Bruxelels, unde a avut mai multe întrevederi cu înalți oficiali europeni, între care și comisarul european pentru energie, Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune și reforme, Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi și cu Margrethe Vestager, Vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, rezultatele se lasă așteptate.

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, ministrul Virgil Popescu arăta: „Am avut o întrevedere cu Margrethe Vestager, Vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, si am discutat despre planurile de restructurare ale CEO şi CEH, cu care mergem mai departe, dar vom continua dialogul, pentru a ajunge la forma finală. De asemenea, am discutat şi despre găsirea celor mai bune soluţii pentru a-i proteja pe cei de acolo, pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă”.

Mai plastic, s-au vorbit discuții, pentru că la final nu s-a agreat nimic. Aceste este probabil și motivul pentru care, la finalul întâlnirii, nu s-a transmis nici un comunicat de presă.

Kadri Simon

Virgil Popescu cu Kadri Simon

La întâlnire a participat și Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Acesta a fost ceva mai vorbăreț, fără a aduce însă vești bune. „A fost o întâlnire de parcurs, nu suntem în etapa în care primim aprobarea finală a Comisiei pentru programele de restructurare. Comisia a spus că, într-adevăr, sunt progrese faţă de planul inţial, dar nu suntem încă la varianta finală a planului. ”

Bogdan Chiriţoiu a pus însă punctual pe i, cu privire la viitorul producției de energie din lignit, într-un mod în care toți ceilalți oficiale se tem să o facă:

” Tehnologia în sine nu are viitor. Viitorul cărbunelui se numără în câţiva ani de acum încolo. Aceasta pentru că taxele de poluare sunt din ce în ce mai mari în Europa, care vrea să reducă poluarea, iar cărbunele nu mai este viabil din punct de vedere economic”, a mai precizat oficialul Consiliului Concurenţei.

În timpul ăsta, într-un dulce stil românesc, șefii CE Oltenia se ceartă cu sindicaliștii, nefiind clar cine a primit bonus pentru elaborarea unui plan de restructurare eșuat. În acest sens, cităm dintr-un comunicat al companiei. ”CE Oltenia dezminte informațiile aparute în presa locala, cu privire la premierea șefilor din companie pentru elaborarea Planului de Restructurare și decarbonare a societății.

Nici sindicaliștii nu au mai multe să ne spună, plictisiți de grevă aceștia au plecat la București să se întâlnească cu …  Rareș Rogdan, adica fix frecție cu oțet la piciorul de lemn.

Mai grav este că, în acest moment nu exista nici o soluție pentru achiziția certificatelor pentru anul 2020.

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *