Activitatea POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI din Mehedinți, în 2020

Share ITShare on Facebook
Facebook

În cursul anului 2020, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Mehedinți au asigurat managementul șederii în România pentru 733 de persoane, dintre care 431 din state terțe și 302 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 16 străini în situații ilegale, pentru 6 fiind emise decizii de returnare de pe teritoriul României. De asemenea, au fost acordate 257 de avize de angajare pentru lucrători permanenți. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 87.500 de lei. Activitatea polițiștilor din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Mehedinți s-a desfășurat pe parcursul anului 2020 în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire și limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19). Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2020, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Mehedinți au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 733 de persoane, dintre care 431 de străini din state terțe, cei mai mulți din India, Republica Moldova, Serbia, India, Albania și Nepal și 302 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Cehia, Slovacia, Germania și Italia. Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilirea domiciliului pe teritoriul ţării noastre. De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 260 de permise de pentru ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 42 de certificate de înregistrare cetățeniilor europeni.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 269 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 257 de avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi. Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 16 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere, au fost emise 6 decizii de returnare, 4 dintre aceștia fiind îndepărtați sub escortă, în termen de 24 de ore, și instituită măsura interdicției de intrare în România pentru perioade cuprinse între 3 și 6 luni. Totodată, poliţiștii de imigrări au aplicat 70 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 87.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare și OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare. Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI MEHEDINŢI

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *