0

Peste 27 de ani în slujba semenilor

Share ITShare on Facebook
Facebook

Data de 15 septembrie 2020, va rămâne o zi specială pentru colegul nostru, plt. adjutant șef Ionel Doroiman, care a început cu rutina zilnică pregătirii unei ture de lucru, numai că ținuta a fost una de sărbătoare, nu cea de intervenție. A spus “prezent” pentru ultima dată pe platoul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, locul unde și-a petrecut tinerețea și cei mai frumoși ani, acum încheindu-și o frumoasă carieră militară, o viață în slujba semenilor.

Emoționat, plt. adj. șef Ionel Doroiman, a făcut o scurtă trecere în revistă a evenimentelor care i-au marcat cariera militară, trăind sentimentul datoriei îndeplinite. S-a dedicat trup și suflet misiunilor încredințate, identificându-se cu instituția, obiectivul fiind protejarea și salvarea vieții semenilor, precum și a bunurilor acestora. A retrăit sentimentul înălțător de mândrie că a mobilizat colegii din lotul sportiv reprezentativ al unității, cu care a reușit să deschidă drumul participării ISU Mehedinți la fazele naționale ale Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.

Le-a mulțumit colegilor și le-a reamintit că nobila misiune a pompierilor este de a veni în sprijinul cetățenilor, de a-i ajuta “cum pot ei mai bine”,  însă pentru a fi în măsură să-i protejeze pe ceilalți trebuie să se preocupe, în primul rând, de siguranța lor, a salvatorilor.  În numele colegilor, a mulțumit și comenzii unității care s-a preocupat permanent de perfecționarea și îmbunătățirea tehnicii militare, facilitând astfel gestionarea intervențiilor și atenuând efortul depus de salvatori.

Îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu a fost apreciată și de conducerea unității, care s-a bazat pe profesionalismul și devotamentul plt. adjutant șef Ionel Doroiman, în orice împrejurare, considerându-l un om de caracter, un bărbat de onoare.

stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *