Colțu Pinguinului

Share ITShare on Facebook
Facebook

S-a trezit tanti Nuța Cucu din letargia adormirii sfîntului Coronavirus și a zîs că e bine să mă deranjeze și pă mine, taman acum cînd am decis să mă căpătuiesc dîn pricină dă campanie lecetorală. Le-am mai luat eu banii la fraieri pînă acum, da ca acu parcă nu a mai fost. Am negociat la sînge (nu la plasmă, deși e la mare căutare) cu unii, dă parc-ar fi venit sfîrșitul lumii lor politice și, împreună cu nea Milogogu, Culcușica și cățaua Speranța am decis s-o punem de-o ședință extraordinară și plenipotențiară cu privire la viitorul urbei noastre și a Mehedințiului, care, așa cum zîce Aladin, cică e pă drumul cel bun. O fi, taică, o fi, da drumul ăsta unde duce? Vă spun eu după alegeri, că cel puțin în privința drumului nu am niciun oftat. Adică nea Cristinel și duduia lui poate să mai stea pă tușă o tură, că nu pupă nimic, nici măcar moaștele lui Arsenie Poca, că e aglomerație și ei stau prost în sondajele lor, nu ale opoziției. Deci, ca să revin la subiectul principal al zîlei noastre, și anume ședința dă alegeri, am ajuns la următoarea situație: Aladin sparge tot în județ, nu mișcă niciunul, chiar dacă în unele comune s-au făcut rocade să să sparie electoratul. Adică penelistul a trecut la pesede și viceversa. Probleme sunt, însă, dîn ce zîcea tanti Nuța Cucu, la Baia dă Aramă, unde unu Florin să bate cu tanti Mihaela, care trebuia să presteze zîle dă muncă în folosul comunității și al fostului primar care zace, toarnă și tot toarnă pă la Vînjuleț (să esceptează dă aici UAT-ul, e vorba dă bulău, mai pă românește) în așteptarea votului dîn 27. La Bala, cică nea Ohima a schimbat garda și s-ar părea să ia bătaie taman dă la fostul șef al PNL dă acolo. Și rocade dă-astea mai sunt prin județ, da nu le spunem, deocamadtă, că nu avem acordul votantului! Culcușica a venit cu o soluție dă moment, privitoare la Orșova, unde nea Marius al Orșovei, și Simion, care-a terminat cu măsuratul stratului dă asfalt, ar cam da dă… același asfalt cu contracandidații. Cu condiția să-l lase justiția-n pace. Și veșnicul nemulțumit al Orșovei, Caransebeșului și Banatului, nimeni altul decît Adrian Cican, care-a revenit pă postul dă manager la Spital. Dă unde-l gonise același nea… Marius, dîn pricină tot dă campanie! Ca să nu mai sufere dă amețală, cățaua Speranța ne-a șoptit că, în bătălia vizelor dă flotant dă la Isverna o să cîștige…PRO. Că a mai fost așa o dată și a ieșit nea Klaus! Mare-i grădina Balamucului, că a Maicii Domnului e-nchisă, dîn lipsă dă mască și spirt Mona… Am lăsat la urmă raportul lui nea Milogogu, privitor la Severin, unde lupta e acerbă, insiduoasă, epatantă și puțin relaxantă. Nea Marius al Severinului și vicele Locurilor dă Joacă pentru Copii să luptă, după 4 ani, cu adevăratul BALAUR al muncipiului, nimeni altul decît DON COSTEL, brandul fetelor tinere, care-a mai fost dă două ori și mai vrea. Să sperăm că nu d-ălea dă 17 ani, să pîrîie electoral, la o adică! Cu cine, asta-i întrebarea, că posturile dă viceprimari cam sunt arvunite! Stați aproape că vă spun eu cu cine SĂ NU votați.

PINGUINU CU MUSTAȚĂ,
care are-o urnă-n ceață!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *