Ghergulescu, suspectat de fraudarea alegerilor

Nici nu a început campania electorală, că USL Orşova a avansat deja o concluzie: cu Ghergulescu “primar”, alegerile locale vor fi fraudate.
Consilierii USL au fost convinşi că rămânerea lui Ghergulescu în funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar, deci organizator al desfăşurării alegerilor, ar periclita corectitudinea rezultatului final. Dintr-un motiv simplu: preşedinţii secţiilor de votare propuşi de Ghergulescu puteau facilita fraudarea alegerilor, fiind  din Severin. De teama fraudării, au format imediat o nouă majoritate şi l-au pus pe Vesa în locul lui Ghergulescu. Pedeliştii însă susţin că hotărârea de schimbare a lui Ghergulescu din funcţie este ilegală, fiind luată într-o şedinţă de îndată, deci vor face contestaţie. “Conform legii, aşteptăm justificarea urgenţei şedintei de îndată, trebuie dovedită urgenţa”, spune Doiniţa Chircu, candidat MNMH la primărie.
Constantin Negulescu, consilier USL justifică atât legalitatea şedinţei, cât şi urgenţa acţiunii USL : “Hotărârea de a-l schimba pe Ghergulescu este perfect legală, oportună şi necesară. Este o decizie politică de a schimba majoritatea în Consiliul local şi de a asigura desfăşurarea corectă a alegerilor. Din datele şi informaţiile pe care le deţinem, preşedinţii secţiilor de votare din Orşova sunt majoritatea din Severin. Acum, prefectul va trebui să numească preşedinţii pe care-i propunem noi. Noul viceprimar Ion Vesa şi consilierul desemnat să preia atribuţiile de viceprimar, Constantin Florea vor avea grijă să organizeze atât desfăşurarea campaniei, cât şi  alegerile, într-un mod corect şi legal”.

M.C.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*