Gastronom în Natură

Revitalizăm obiceiurile gastronomice culturale, prin implicarea tinerilor în procesul de culegere a unor rețete locale, tradiționale și organizarea lor într-o carte de rețete. România a pierdut foarte mulți locuitori în ultimii ani, fiind printre țările de top ca număr de imigranți. Acest fapt se datorează unui cumul de factori, printre care regăsim și pierderea legăturii cu tradițiile, slăbirea conexiunii cu rădăcinile privite ca patrimoniu imaterial. Tot mai mult, tinerii se arată interesați de studii și angajare în afara granițelor țării, fără însă a lua în considerare pierderea spirituală la care se expun. Acest proiect își propune reconectarea cu moștenirea străbunilor și redescoperirea frumuseții gastronomiei pentru 45 de copii și tineri cu vârstele cuprinse între 10-25 de ani din Drobeta Turnu Severin, care să se transforme în agenți ai schimbării prin responsabilizare și contactul direct cu gastronomia locală, ca parte din patrimoniul imaterial al județului Mehedinți. Cei care vor să participe, vor trebui să completeze un formular de aplicare, în care își vor explica motivația și interesul pentru acest proiect.

Ulterior, la mijlocul lunii iulie, vom organiza o întâlnire cu persoanele înscrise pentru a le cunoaște și stabili pașii următori. Astfel, echipe de 2-3 persoane vor merge câte o zi în vizită la bătrâni despre care află că au rețete de împărtășit. O dată ajunși la seniori, ei documentează întreg procesul pregătirii mâncării și îi invită pe bucătari să își spună o poveste de viață pe care o asociază cu felul de mâncare. Coordonatorul acțiunilor culturale strânge toate documentele, pe măsură ce acestea se întâmplă.

Așadar, tinerii vor învăța despre frumusețea rețetelor de mâncare locale, tradiționale, iar bătrânii vor aprecia simțul de inițiativă al tinerilor, dorința lor de dezvoltare, dar și cunoștințele tehnice. “Ne dorim să îi conectăm pe tineri cu moștenirea lor culturală, pe care adesea nu o conștientizează. Rețetele din zona noastră nu sunt ‘diferite’ pentru noi, dar devin speciale atunci când ajungem în alte părți – sau când timpul trece și uităm cum făcea bunica cartofii la țăst.

Căutăm astfel de rețete, care sunt create cu ingrediente de pe-aici și care vin la pachet cu o povestioară interesantă”, spune Daniela Borontiș, managerul proiectului.

Cartea de bucate ce va fi creată nu va conține doar rețete tradiționale ale oamenilor din zonă, ci le cuplează cu povești de viață ale acestora, rezultând o lucrare atât literară, cât si gastronomică.

Pentru promovarea patrimoniului cultural imaterial, se va organiza o tabără în natură, ce va folosi metodele educației non-formale, unde tinerii vor dormi la cort și li se va oferi șansa de a pune în practică ceea ce au învățat de la bătrâni, gătind la foc și/sau aragaz. În fiecare zi vor fi prezentate și experimentate 1-2 dintre rețetele culese de ei. Tinerii vor fi încurajați să le aducă îmbunătățiri, dar să respecte tradiția și valoarea culturală pe care aceste rețete le poartă.
Finanțator: Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și Palatul Culturii Teodor Costescu
Despre Organizatia Nationala “Cercetaşii României”
Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” (www.scout.ro) este cea mai veche mișcare educațională de tineret din România, membră fondatoare a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (WOSM). Cercetășia este un model educațional, de formare continuă, având ca scop dezvoltarea de indivizi responsabili și implicați în comunitățile din care fac parte.
De peste 100 de ani, modelul educațional bazat pe pedagogie cercetășească contribuie la crearea unei lumi mai bune prin implicarea personală a sute de milioane de oameni care cred și respectă valorile ercetăşești. În România, organizaţia serveşte aproximativ 5000 membri prin 80 de filiale și sucursale active în comunități din toată țara, iar la nivel mondial, organizaţia numără 40 milioane de membri în 224 de ţări şi teritorii. După informaţiile WOSM, în lume există doar 6 ţări fără cercetaşi, în unele dintre ele deoarece nu este permis (spre exemplu, Cuba, Coreea de Nord, Republica Populară Democrată Lao, Myanmar) www.scout.ro
Pentru informaţii:
Daniela Borontiș, Manager Proiect
Tel: 0755.017.016, Email:
daniela.borontis@scout.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *