Prin luna august a anului 2007, la porțile Severinului ajungeau gazele. De care au beneficiat unii, că restul severinenilor simpli aveau treabă să voteze pentru binele altora. După 13 ani, mehedințeanul Virgil Popescu, ministrul Economiei, vine la Prefectură să ne anunțe că vom avea gaze iar. Că o fi adevăr sau vrăjeală politică, asta nici dracu nu mai știe. Că s-a săturat și el și s-a dus în altă parte. Sau să se plimbe pe conducte, ca vestita apă de la Topleț, o altă promisiune și un alt mare proiect din care nu a mai rămas nici… țeava! Că așa e Mehedințiul nostru de 30 de ani încoace, sau din 4 în 4 ani. Plin de adevăr și vrăjeală politică!
Sâmbătă, 27 iunie a.c., la Prefectura Mehedinți a venit iar gazul. Cu invitați: Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ion sterian, directorul general al companiei TRANSGAZ, care a venit însoțit de întreg stafful tehnic al companiei.
„Tema discuțiilor pe care am avut-o cu reprezentanții unor UAT-uri a fost extinderea rețelei de transport a gazelor naturale în județul Mehedinți. La sfârșitul lunii iulie vom lansa un proiect privind distribuția gazelor naturale, am negociat cu comisia europeană și avem un prim buget aprobat de 200 milioane de euro, pentru o rețea inteligentă, și vreau ca și județul Mehedinți să fie alături de alte județe, să poată beneficia de această deschidere de proiecte de finanțare. Avem un buget de 1 miliard de euro pentru extinderea rețelelor de gaze naturale. Nu putem extinde rețeaua fără a avea o rețea de transport național a gazelor acolo unde rețeaua de distribuție să se conecteze la cea de transport.
Vrem să ajutăm primarii să se asocieze pentru că unul din punctele importante ale extinderii este să fie minim 1000 de gospodării racordate în acel UAT sau în acel ADI. Din discuțiile cu colegii primari din județ, primarul comunei Șimian are un studiu de fezabilitate gata și îl va depune, sunt convins că în Șimian, unde sunt 11000 locuitori.
Acest studiu va îndeplini criteriile de eligibilitate și vom putea spune că locuitorii comunei, cel mai mare UAT după municipiu, vor beneficia de gaze naturale pentru încălzire, la fel ca și companiile de pe raza comunei. Am reușit și am găsit soluția în așa fel încît să ducem gazul la municipiul Orșova, folosim vechiul traseu NABUCO, care nu s-a mai finalizat în România și pe Clisura Dunării. Azi afirm că am început procesul ca orșovenii să aibă în cel mai scurt timp gaze naturale. Conducta se va duce mai departe în Caraș Severin, Băile Herculane, Caransebeș, practic vom închide inelul alcătuit de conducta de la nivel național. Pe lângă Orșova vor beneficia de gaze naturale și locuitorii comunelor de la Prunișor la Orșova, și anume Husnicioara, Căzănești, Șișești, Ilovăț, Ilovița, Bala, Șovarna, Cireșu, Podeni, Bâlvănești. Vorbim despre o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară care să întocmească studiile de fezabilitate și să putem spune că 70-80% din UAT-uri să aibă acces la gaze. Prin fonduri europene vom finanța cheltuielile de distribuție, tariful nu se va mai plăti pentru că este finanțare publică, nu trebuie recuperată; practic, mehedințenii vor avea de câștigat.
Vom mai veni și vom avea discuții și mi-aș dori ca Mehedințiul să ajungă celelalte județe, pentru că nu este posibil ca doar o mică parte din severineni să aibă gaze”, declara VIRGIL POPESCU.