Având în vedere situația cazurilor de COVID-19 din SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚA DROBETA TURNU SEVERIN, secția NEUROLOGIE, vă comunicăm că în urma anchetei epidemiologice efectuate de către CSCBT – DSP Mehedinți sunt 12 cazuri COVID-19.
Din totalul de 12 cazuri: 9 sunt cadre medico-sanitare (1 medic, 5 asistenți medicali și 3 infirmiere) și 3 pacienți internați în secția Neurologie, în perioada 17.05-06.06.2020. Persoanele cu rezultat pozitiv au fost internate în spitalul COVID – secția Boli Infecțioase SJU Drobeta Turnu Severin (10 persoane din care 1 caz pe secția ATI – pentru afecțiunea neurologică) și în spitalul suport COVID- Orșova (2 persoane), persoanele contacte acestora li s-a indicat măsura de izolare la domiciliu.
S-a realizat testarea personalului secției Neurologie și a pacienților internați, prin protocol de testare suplimentar față de recomandările metododologice.
S-au dispus măsuri riguroase de curățenie și dezinfecție a tuturor spațiilor și zonelor/obiectelor de la nivelul secției cu dezinfectant cu efect virulicid, ventilația încăperilor.
S-a recomandat ca pacienții aflați deja pe secția Neurologie să rămână în aceleași saloane, până la externare.