reclama ta aici

Despre OLTENI, numai de bine…

După ce primării din Oltenia i-au retras cetățeanului Ștefan Popa titlul de ONOARE, ca urmare a unor declarații la o televiziune cum că oltenii sunt CIURUCURI, a venit și rândul Primăriei Drobeta Turnu Severin, care a luat act de declarațiile susnumitului și, ca atare, respectivul a rămas fără distincție. De asemenea, sala ȘTEFAN POPA POPAS din Palatul Culturii va fi redenumită SALA GHEORGHE ANGHEL. Primarul MARIUS SCRECIU: Cazul POPAS mi-a lăsat un gust amar, ca de altfel și atitudinea domnului POPAS în acea emisiune. Noi suntem o comunitate orgolioasă, oltenii sunt o comunitate orgolioasă, nu putem tolera o asemenea ștampilă pusă pe toți cei care pleacă din Drobeta Turnu Severin la Timișoara. Să nu uităm că o mare parte din ei au contribuit decisiv la dezvoltarea și modernizarea Timișoarei, avem medici, ingineri, economiști, oameni de valoare care au rădăcinile în Drobeta Turnu Severin și nu poțiu să arunci o anatemă asupra lor, indiferent de comunitatea în care s-au stabilit. E păcat, atitudinea lui POPAS este una reprobabilă și de neînțeles având în vedere că a făcut liceul aici, iar mama dumnealui este olteancă.
Consilierul local ION GIUHAT este singurul care nu a fost de acord cu retragerea titlului lui ȘTEFAN POPA, și a oferit unele explicații: Nu vreau să fiu avocatul domnului POPAS, nu sunt de acord cu ce a afirmat, pe mine personal mă leagă o prietenie. Cred că nu ar trebui să ne grăbim având în vedere valoarea dumnealui. Cred că Consiliul local și domnul primar ar trebui să-i ceară un punct de vedere oficial și funcție de aceasta să stabilim”.
Și dacă tot a venit vorba de puncte de veder oficiale, primarul Screciu a explicat: „Din punctul meu de vedere chiar dacă de multe ori sunt împotriva părerilor domnilor liberali și e normal, de data asta sunt total de acord, cred că nimeni, indiferent de valoarea lui culturală, morală, profesională, nu trebuie să-și permită să arunce cu noroi într-o comunitate, POPAS ar fi trebuit, în timpul scurs de la acele afirmații publice, să aibă un punct de vedere public, sau să ne trimită, având în vedere bunele relații pe care le-am avut cu dumnealui din anul 2008. L-am sunat personal, în ideea, așa cum spunea și domnul viceprimar Folescu, de a nu ne grăbi, să vedem dacă retractează, și mi-a spus ceva de un punct de vedere al purtătorului de cuvânt. Ori nu purtătorul de cuvânt a făcut acele afirmații grave, ci dumnealui, care a a adus atingere moral și uman nouă, și eu cred că modul acesta de a sancționa acest derapaj este unul corect și trebuie aplicat chiar în ședința aceasta. Derapajul, mai ales că dumnealui insista pe această zonă, este de rău augur și pentru noi, ca și comunitate, dar și pentru tot ce reprezintă ea. Trebuie să fim toleranți unii cu ceilalți, să nu facem separații nici de religie, nici de regiune și eu vă spun că în 3 ani și o lună de lucru în cl ne-am comportat în mod civilizat, și același lucru cerem și celor care au intrat în contact cu Consiliul Local și comunitatea”.
St. JUST

Be the first to comment on "Despre OLTENI, numai de bine…"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*