reclama ta aici

DESPRE ANALFABEȚI, COPROFAGI ORDINARI, FILOSOFI DE NOTA ZECE ȘI SOȚII ȘCOLITE-N… FRANȚA

”Încep să-mi pierd răbdarea cu niște analfabeți care au băut cerneala în timpul școlii și acum se dau ziariști niște coprofagi ordinari care împroșcă cu bale în cultura orașului, atâta câtă e, și în oamenii care o fac, n-am să-mi pierd timpul cu niște inculți care nu știu că înainte de 1989 Facultatea de Istorie și Filosofie nu era de 3 ani, ci de 4, nici că am avut doar 7 locuri la examenul de admitere, nici că am absolvit Secția de Filosofie cu 10, nici că am publicat peste 25 de volume din toate domeniile literare, nici că două dintre ele sunt premiate de Uniunea Scriitorilor din România, că o carte este premiată de Ministerul Culturii, că am luat premiul I la Londra pentru o povestire și premiul I la concursul Hemingway la Dublin… și altele și altele… Nici măcar cu ce se mănâncă turismul cultural…! Le spun doar atât acestor nerealizați în viață care nu au fost botezați cu toată apa: să nu ajung în situația chiar să-mi pierd timpul și chiar să mă ocup de voi… Și încă ceva: o scriere nu este pamflet doar că spuneți voi că e pamflet și faceți atacuri jegoase la persoană…Atât vă mai spun, duceți-vă și plângeți pui de lele urduroasă fătați pe maidane printre gunoaie, voi care nu înțelegeți nimic din cultură și patrimoniu! (…)” – spicuiri din zicerile filosofice ale scriitorului Viorel MIREA (directorul Direcției de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural Drobeta Turnu–Severin), într-un comentariu pe rețelele de socializare cu referire, ori ca o încercare de drept la replică, față de un material apărut în ziarul nostru și difuzat în media online, intitulat ”Veniți de luați lumină… masonică!” (Greșelile gramaticale elementare de exprimare, ortografice și ortoepice nu ne aparțin. Sunt ale unui absolvent de Facultate de 4 ani, Secția de Filosofie cu media 10!) Iată ce scrie soția directorului Viorel Mirea, doamna Mihaela Dobre Mirea, șefa de serviciu a Direcției condusă de Viorel Mirea, într-un ziar local cu referire la același articol: ”(…)…iar șefa de serviciu este în primul rând absolventă de 21 de ani de școală românească cu notă mare și proiecte pe măsură și cu stagiu în Franța, tot pe cont propriu… Iar calitatea de soție este declinată fără a face confuzie între statut și rol… și asta la niciun nivel, pentru că măcar atâta lucru te învață științele socio-umane și oamenii de calitate care te notează la examene (…)”, cuvinte scrise de ”soție” despre ”șefa de serviciu”!?! (Și aici textul l-am preluat exact cum l-am găsit).
Ce-ar mai fi de comentat: în primul rând despre textul scris de Viorel Mirea vă lăsăm pe dumneavoastră să vă pronunțați, este elevat și denotă caracteristici filosofice de o prea mare anvergură editorialistică încât comentariile sunt inutile. Probabil că dacă textul de mai sus l-ar citi cei de la Londra sau cei din Dublin s-ar felicita încă o dată pentru premiile acordate mult prea ilustrului filosof recunoscut internațional Viorel Mirea! Păcat că între timp textul a fost șters de pe rețelele de socializare, însă noi l-am captat, l-am fotocopiat și ne bucurăm că Viorel Mirea nu și-a pierdut timpul să ne zică, că bine ne-a mai… zis-o!
Dar ce ne facem cu șefa lui de birou? Care pare puțin cam bulversată de această situație jenantă! Adică și statut de șefă și rol de nevastă? Ori invers, Mirea știe! Și cum vine chestia aia cu ”școli făcute prin Franța tot pe cont propriu”…?!? Să-nțelegem că ce faceți pe la Direcția asta este tot pe cont propriu?
Măi oameni buni, nimeni nu are nimic cu școlile voastre, cu pregătirea filosofică ori socio-umană, cu realizările voastre în plan cultural sau sentimental! Noi am scris despre modul dezastruos în care este administrată și condusă această Direcție! Nu ne-am legat expres de actele culturale săvârșite de domniile voastre, ci doar despre modul în care sub conducerea lui Viorel Mirea și a lui soție, Mihaela Dobre Mirea, prin această Direcție a fost posibilă cheltuirea multor miliarde de lei vechi (peste 15), în decursul unui singur an, pe acțiuni de genul celei ce va avea loc pe 28 februarie în Cetatea Medievală, loc unde suntem chemați să luăm lumină… masonică, plătită totuși din bani publici!
Iată ce spune ”șefa de serviciu” despre acest eveniment: ”(…) Încheiem luna apoteotic, cu debutul fenomenului cultural Casa Luminii, unde va conferentia o mare perso-nalitate a țării, eveniment complex asupra căruia devine riscant să se pronunțe toți marii jurnaliști de faimă locală; vor fi luminați în mod sigur după eveniment. (…)” Acum, sincer să fiu, nu credem că ”marii jurnaliști de faimă locală” vor pleca mai luminați. N-au cum, pentru că, în opinia voastră de oameni supra-școliți, ei sunt niște ”pui de lele urduroasă fătați pe maidane printre gunoaie!” Dar sperăm și avem mare încredere că oficiali din Primărie ori din Consiliul Local vor veni și se vor ”lumina” la această conferință masonică de anvergură ”apoteotică” și vor pleca, măcar ei, mai… lămuriți.
Dacă nu, se vor lămuri sigur după ce vor studia amănunțit raportul de audit, raport pe care îl vom publica și noi atunci când vom intra în posesia lui, dar doar conform cerințelor legislației în vigoare!
Așa că, pe 28 februarie, mergeți la Cetatea Medievală a Severinului dăruită de PSD ”banului liberal” Viorel Mirea și consoartei lui școlită-n Franța (pe la Mioveni), să vă lumineze istoric prin… conferințe de ”anvergură turistică patrimonială” și acte culturale săvârșite de… Mari Maeștri Masoni ai Lojelor României!
George A. DRĂGHIEA

Be the first to comment on "DESPRE ANALFABEȚI, COPROFAGI ORDINARI, FILOSOFI DE NOTA ZECE ȘI SOȚII ȘCOLITE-N… FRANȚA"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*