reclama ta aici

Stoica pune în pericol cel mai important proiect al spitalului, Cican îl pune la zid pe Stoica

Inconștiență la Orșova

Scandalul continuă la spitalul municipal Orșova. Stoica tot încearcă să scape de Cican, însă pune în pericol și proiectul transfrontalier ce constă în achiziționarea aparaturii de ultimă generație pentru depistarea a trei forme de cancer.
În loc să se concentreze pe sănătatea orșovenilor, pe dezvoltarea proiectelor locale, pe cooperare și susținere a acestora, primarul Stoica se comportă complet inconștient. Nu încetează să-l demită din funcție pe Cican, punând astfel în pericol cel mai important proiect din întreaga existență a spitalului și anume, înființarea unui centru oncologic pentru depistarea cancerului mamar, digestiv și de col uterin. O altă încercare de a scăpa de Cican, cea emisă săptămâna trecută, riscă acum și pierderea proiectului realizat în cooperare cu Spitalul din Kladovo, proiect la care Adrian Cican împreună cu echipa sa, au investit bani, timp și pricepere.
Proiectul pentru care Cican a obținut deja aprobări pentru demarare, clasat al doilea ca punctaj din 176 de proiecte prezentate, este pe punctul de a nu se mai realiza din motive de-a dreptul prostești. Astfel, o finanțare de sute de mii de euro pentru spital poate fi declarată pierdută , fiind pe punctul de a depăși și prelungirea termenului fixat pentru semnarea contractului.
Iresponsabilitatea primarului este de natură să blocheze eforturile managerului de proiect, nimeni altul decât Adrian Cican. Acesta trage un puternic semnal de alarmă, avertizându-l pe Stoica @ Company că amânarea luării unui angajament de prefinanțare a proiectului duce la pierderea definitivă a acestuia.
„Suntem la un pas în care proiectul transfrontalier să cadă. Până în 27 februarie, ora 13, avem termen să prezentăm documentele care trebuiau prezentate deja. Primarul a indus în eroare consiliul local, la înțelegere cu o parte din administrația din primărie, uitând în mod intenționat de a emite prin hotărâre de consiliu local prefinanțarea pentru proiect. Au dat cofinanțarea de 2%, dar în HCL trebuia aprobată și prefinanțarea de 247000 de euro. Știu că primăria nu are acești bani, însă există posibilitatea de a deschide o linie de creditare pentru prefinanțare. Sprijinul primăriei pentru acest proiect era pe 3 luni, în valoare de 247000 de euro, după care, în termen de 15 zile primește acești bani înapoi. Sunt lucruri tehnice pe care nu le-au înțeles. Pentru demararea proiectului care costă peste 600000 de euro, în prima fază trebuie să contribuim cu 247000 pentru organizarea licitației pe anumite obiective. Și asta până în 27 februarie, când este ultimul termen pentru semnarea contractului. În caz contrar, proiectul al cărui manager sunt, se duce pe apa sâmbetei. Dacă Cican nu mai e managerul proiectului, eu fiind persoana de contact, acesta pică pentru că va trebui realizat tot proiectul, cap-coadă, din nou”, avertizează Adrian Cican.
Acesta îl avertizează pe Stoica Marius Simion că va răspunde penal pentru hărțuirea repetată inițiată asupra sa, de la începutul anului.
„Vorbesc cu probe, date, minute în care se regăsesc aceste acțiuni ale primarului pornite împotriva mea. A introdus și angajații spitalului în acest joc periculos, punându-i să semneze acte ilegale și făcând falsuri în acte. Mai mult, participă la ședințele de raport de gardă, ca și cum el ar conduce spitalul. Scopul vieții lui Stoica e să nu mai fie Cican manager la spital. Am înțeles asta, că cea mai mare realizare a mandatului său este să nu mai fiu eu manager, dar ce are cu sănătatea populației, cu spitalul ca instituție? De ce, singurul lucru care mai mergea bine în oraș, trebuie distrus doar din ambiții personale?”, se întreabă Cican, la fel ca majoritatea locuitorilor din Orșova.
Cican mai promite că nu va abandona lupta, fiind un luptător înnăscut și că va face orice îi stă în putere pentru a-și duce toate proiectele la bun sfârșit, din poziția de manager al spitalului.

NENA M.

1 Comment on "Stoica pune în pericol cel mai important proiect al spitalului, Cican îl pune la zid pe Stoica"

  1. Cican manager de proiect . …… nu mai este de actualitate ….si echipa este definitivata deja ….

Leave a comment

Your email address will not be published.


*