Constantin Popescu ar putea fi primar după Stoica

By | January 15, 2019

Surse liberale au declarat pentru „Cronica de Severin” că la Orșova au loc, departe de ochii lumii, printre înjurături și strângeri de mână, îmbrățișări și reglări de conturi, negocieri halucinante și alianțe dubioase în numele intereselor proprii, că așa-i în politică. Se discută deja despre adeziuni noi prin partide, candidaturi la Primărie, despre suspendări din funcții și răzbunări, și chiar și despre arestări. Sursele dezvăluie că Constantin Popescu, patronul Floricola, împreună cu Valentin, fiul acestuia, recent au fost primiți în PNL, formațiune aflată în totală derivă morală și politică, nepretențioasă de regulă la calitatea membrilor, atât timp cât sunt cu „dare de mână”și relații sus puse.
„Dacă reușeau să-l dea jos pe Aladin, rămâneau în PSD. Dacă îl dădea jos Sibinescu pe Palașcă, treceau la ALDE. La ProRomânia e Duicu, așa că le-a rămas doar PNL, Popescu fiind prieten bun cu Virgil Popescu care i-a primit, PNL având nevoie de un bou care să bage bani și s-aducă voturi în partid. Popescu e un băiat cu care te legi la rană, bine, poți să dai și-n cancer de la rană, dar e omul interesului. La el nu e vorba acum de convingeri liberale, este oportunism”, declară sursa din interiorul PNL.
Sătul probabil să tot bage bani în campanii și să scoată primari care, după ce ajung la butoane, uită de parandărăt, se pare că Popescu s-a decis să candideze la Primărie din partea PNL, că e mai bine să-și ia singur banii din Primărie, decât să tot stea la mâna unor consilieri „indisciplinați” care nu aprobă lucrări, bugete, majorări sau ajustări pentru Floricola.
„Popescu vrea să fie candidatul PNL la primărie în 2020. L-a tot trombonit pe Gherghe să vină să candideze la Orșova, dar de fapt el era în cărți, el era interesatul. Acum așteaptă amnistia lui Dragnea și scapă de tot. Cu amnistia scapă și va putea candida. Dacă nu, și-o încasează rău de tot. Popescu a crezut tot timpul că dacă pune un prost primar, va comanda el în primărie. El credea că o să facă și cu Stoica cum făcea cu Manea. Își băteau joc de Manea și îi puneau actele cu susul în jos să le semneze, că nu vedea săracul și semna tot fără ochelari. Dar să știți că nu Popescu se ducea să ceară bani la primari, ei când voiau să fure veneau singuri la el și-i dădeau de lucru”, au declarat sursele. Referitor la recenta împăcare dintre Stoica și Popescu, ce ar fi avut loc la ultima rectificare de buget local, sursa declară că aceasta e doar o capcană pentru actualul primar.
„Banii împacă oamenii, împăcările sunt pe bani la Orșova. Stoica crede că s-au împăcat, dar Popescu nu-l iartă. Îl aburește doar, dar nu-l ajută cu dosarele din instanță. A afirmat odată că scopul vieții lui e să-l distrugă și să-l lase pe Stoica mai rău decât pe Mațu. Îl știți pe Mațu, ăla de cere bani mereu pe la lume. Stoica nu va apuca să-și termine mandatul, pentru că Popescu îl va face pe final, are dosare grele pregătite pentru el, cărora le va da drumul la momentul potrivit, ca să nu dea amnistia în ele. Stoica nu va mai apuca să candideze pentru al doilea mandat, e deja istorie. Popescu e dulău, nu maidanez speriat. Stoica dacă avea minte împărțea și cu alții și nu era ceartă. Popescu are multe „surprize” pregătite pentru Stoica, care vor ajunge în instanță și care îl vor termina pe final de mandat. Popescu îl ține încă pe Stoica, pentru ca să intre el în joc din partea PNL, nu Chircu”, susțin sursele. Oamenii noștri mai afirmă și faptul că în PNL Mehedinți vor avea loc schimbări anul viitor, la nivel de conducere.
„Nu e exclus ca după europarlamentare, în PNL să fie niște mișcări. E în calcul ca Doinița Chircu să obțină președinția PNL pe județ. Virgil Popescu vrea demult să scape de Chircu, i-au făcut și manevra aia cu domiciliul la Orșova, dar nu le-a reușit. Nici cu dizolvarea Consiliului local nu le-a mers, tot ca s-o scoată din cărți pe Chircu”, spun sursele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *