Președintele ALDE Drobeta Turnu-Severin, senatorul Ionuț Sibinescu: „Nu există nicio îndoială că 2019 va aduce mai multe schimbări în bine pentru România”

By | January 8, 2019

Anul 2018 a fost unul în care am avut de trecut peste o serie de provocări, dar a fost și un an în care am realizat progrese importante pentru țara noastră. 2019 este un an cu numeroase provocări, la finalul căruia vom avea un președinte pentru următorii cinci ani. Nu există nicio îndoială că 2019 va aduce mai multe schimbări în bine pentru România. Și, pe măsură ce avansăm în noul an, sper că vom putea face față tuturor provocărilor ce ne vor ieși în cale, iar în acest an vom reuși să continuăm dezvoltarea economiei, pentru a crea mai multe locuri de muncă. Experiența a ceea ce a realizat guvernarea din care ALDE face parte în ultimii doi ani, când am reușit să asigurăm o creștere economică sustenabilă, o creștere a salariilor și noi locuri de muncă, îmi dă încredere că anul 2019 va fi unul prosper pentru România, pentru Mehedinți.
2018 a fost un an la finalul căruia putem să spunem că am realizat un mic pas către îmbunătățirea nivelului de trai în țara noastră. Rata șomajului în România este în jur de 4%, una dintre cele mai scăzute din Europa, la jumătate față de șomajul din zona euro. Este o cifră pe care îmi doresc să o atingem și noi în județul Mehedinți. Am convingerea că datorită măsurilor luate și încurajării investițiilor, vom reuși ca și la nivelul Mehedințiului să reducem rata șomajului la media națională.
Mai mult, în 2018, cu excepția câtorva categorii restrânse, cărora noua legislație a salarizării le-a răpit unele drepturi, salariații bugetari au beneficiat de efectele pozitive ale noii legislații. Salariile profesorilor, ale medicilor au crescut în 2018, arătând că guvernarea PSD – ALDE consideră cele două domenii prioritare. Ba mai mult, din 2019 salariile funcționarilor publici se vor majora ca urmare a creșterii salariului minim, tot datorită noii grile de calcul a salariului din legea salarizării.
În privința salariaților cu venituri mici. Salariul minim a crescut în ultimii doi ani de la 1250 lei în 2016 la 1900 în 2018. Începând cu 1 ianuarie 2019, salariul minim a urcat la 2080 lei, iar pentru alte categorii chiar mai mult: la 2350 lei (pentru cei cu studii superioare) sau chiar la 3000 lei (pentru cei din construcții). E drept că o parte din creștere se datorează modului de calcul al contribuțiilor, dar, totuși, salariul minim net va avea, față de 2016, o creștere de aproape 40%.
Și pentru pensionari anul 2018 a fost unul benefic. În ultimii ani pensiile au avut creșteri substanțiale. Punctul de pensie a crescut de la 871 de lei în 2016 la 1100 de lei în 2018. Mai mult, la finalul anului trecut, a fost adoptată legea pensiilor care asigură o corecție a sistemului de pensii din România.
În ultimii doi ani, dacă ne uităm la cifrele furnizate de instituțiile de specialitate, nivelul de trai a crescut pentru toate categoriile sociale. Mai sunt multe de făcut, cu siguranță, dar am încredere că în 2019 vom reuși să ducem la îndeplinire multe din proiectele propuse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *