Câți oameni cu drept de vot are România

By | December 23, 2018

”Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 30 noiembrie 2018 este de 18.942.269, cu 3.603 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 octombrie 2018 figurau în Registrul electoral 18.945.872 de alegători români” transmite AEP. Diferența atât de mare de la o lună la alta apare ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari.
În perioada 01.11.2018 – 30.11.2018, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:
20.957 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
131 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.
Un număr de 155 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere. Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeași perioadă este de 17.330, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.271.310 au domiciliul sau reședința în țară, iar 670.959 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *