„Avem multe de realizat pentru Mehedinţi şi mehedinţeni“

Share ITShare on Facebook
Facebook

-Cum se prezintă bugetul anului 2012, domnule preşedinte?
-Bugetul anului 2012 a fost împărţit pe capitole şi s-a ţinut cont de criteriile pentru cotele defalcate de 20 la sută din TVA, care au fost repartizate deja primăriilor şi, datorită faptului că solicitările au fost de peste zece ori mai mari decât suma pe care o puteam aloca, a trebuit să utilizăm nişte criterii extrem de valabile, şi anume gradul de utilizare a cotei de 20% din anul precedent, pentru că au fost comune cărora le-am dat bani şi nu au cheltuit decât 40% din suma respectivă, este vorba de banii pe care-i aveau în cont primăriile la sfârşitul anului trecut, pentru că pot să vă dau un exemplu, comuna Şimian care la sfârşitul anului 2011 avea 31 de miliarde în cont şi este inacceptabil să mai ceri bani la Consiliul Judeţean, este vorba de numărul de cereri de finanţare ale primăriilor, pentru că întotdeauna am dorit să stimulăm munca şi nu lenea. Toţi primarii trebuie să înţeleagă că nu pot sta cu mâna întinsă la Consiliul Judeţean şi mai trebuie să acceseze fonduri europene dacă vor să facă lucruri importante şi consistente pentru comunităţile lor. Au fost primării care, pe lângă sumele alocate de noi, au venit şi ei cu sume de bani, ceea ce a demonstrat determinarea primarului respectiv de a face investiţia care şi-a propus-o. Primarii au avut solicitări rezonabile şi argumentate, mai puţin cei care au cerut modernizarea sediului primăriei.
Nu cred că în acest an ne putem permite să băgăm bani în sedii de primărie, dar, în general, am alocat bani pentru modernizare de drumuri comunale, podeţe, alimentare cu apă, canalizare, reparaţii şcoli, dispensare umane.
Bugetul a fost astfel împărţit încât să se asigure cheltuielile de personal în integralitate pentru aparatul propriu şi pentru instituţiile subordonate, dar şi cheltuielile de funcţionare pentru Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor, sprijinirea centrelor de zi din Eşelniţa, Gârla Mare, Pătulele, Salcia, Tâmna, Vânjuleţ, Baia de Aramă şi Vânju Mare, programul lapte, corn şi miere, lucrări de reabilitare şi modernizare a secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă, lucrări la blocul materno infantil, susţinerea activităţilor sportive, lucrări la catedrală, în cultură, în asistenţa socială, ca să dau numai câteva exemple.

-Domnule preşedinte, politic se poate vorbi de o discriminare la alocarea banilor în judeţ?
-Politic, nu, în nici un caz. M-am gândit şi eu la acest aspect, şi tocmai de aceea o să vă pun la dispoziţie un procentaj pentru fiecare partid în parte, având în vedere că localităţile unxde sunt primari PDL însumează peste 60% din populaţia judeţului, deci situaţia este exact invers de cum o prezintă liderii opoziţiei. V-am spus că au fost cu totul altele criteriile, ei sunt nostalgici după vremurile în care repartizările se făceau din pixul preşedintelui. De altfel, uitaţi că, dacă adăugăm şi banii primiţi de la finanţe, situaţia se prezintă astfel:

PDL 45,6
PSD 25,1
PNL 23,3
PNG 1,7
Indep. 4,3

Eu demonstrez cu cifre, nimeni nu poate să spună altceva.
Opoziţia părăseşte sala de şedinţe a Consiliului Judeţean ca un simplu joc de imagine. Nici greva şi nici părăsirea şedinţei de Consiliu Judeţean nu ajută mehedinţenii. Să ştiţi, şi să afle şi ei, că cea mai importantă şedinţă pe parcursul unui an, din toate punctele de vedere, este şedinţa de Consiliu Judeţean în care se aprobă bugetul pe anul respectiv, ori ei au dat dovadă de lipsă crasă de responsabilitate, au dat dovadă de neseriozitate faţă de mehedinţeni.

-Aveţi emoţii, domnule preşedinte, în perspectiva viitoarelor alegeri?
-Nu, nu am emoţii. Aş putea spune, mai degrabă, că mai sunt multe de făcut pentru mehedinţeni, am foarte multe proiecte de realizat, şi am emoţii numai în perspectiva că nu aş putea realiza, în parte datorită timpului, aceste proiecte.

-De ce n-aţi făcut, ca şi alţii, un protocol pentru problema CELROM?
-Pentru că noi am rezolvat problema CELROM, nu a fost nevoie de niciun protocol. Întrebaţi sindicatul de la CELROM, întrebaţi salariaţii de acolo şi o să vă spună că ne-am implicat efectiv, eu, domnul senator Mihai Stănişoară, Primăria Severinului condusă de Constantin Gherghe şi prefectul Ion Mîţu.

St. JUST

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *