De ce oare citim mai mult vara?!

Nu mă voi deda la exerciţiul listelor de lecturi estivale, deşi nu-l dispreţuiesc deloc, dimpotrivă. Am observat însă că se citeşte mai mult în anotimpurile „lungi şi lenevoase”, iarna şi vara. În cele de tranziţie, ne grăbim încolo şi încoace, confiscaţi de prezentul diurn, de profesie, de narcoza afirmării, de „număratul bobocilor”, de una-alta…
Dacă iarna ne retragem în cochilia confortabilă a camerei sau a bibliotecilor, strânşi în noi înşine şi în interiorul mătăsos al unei cărţi, vara refacem exerciţiul lecturii ca exterioritate, ca expunere aproape impudică. Pe banca din faţa blocului, la plajă, în mijloacele de transport în comun, în parc. Citim cu pauze de respiraţie sau de privit în jur, citim cumva deschişi către ceilalţi, nu ne mai irită deloc întrebarea „ce carte citeşti acolo?”, întoarcem coperta spre interlocutor, într-un soi de invitaţie tacită, dar elocventă: „E o carte bună, ai putea să încerci şi tu…” E o „impudoare” fertilă, un transfer al cărţii, indiferent despre ce lectură este vorba.
Copil şi adolescentă fiind, aşteptam cu nesaţ vara. Vacanţa mare, cu bucla ei generoasă. Timpul îşi desfăcea lent eventaiul unor zile prelungi şi zvelte, incomensurabile pe atunci. Trăiam, fireşte, sub arcada unei vârste generoase. Citeam pe rupte, uitând să mănânc şi speriind-o pe mama. Citeam, ca şi acum, fără liste, fără sistem, în acea devălmăşie caracteristică firilor rebele, neaşezate. Cărţile veneau singure spre mine. Sau eu spre ele, cine ştie! Nici atunci şi nici acum nu înţeleg panica acelora care se plâng că n-au ajuns să parcurgă o anumită carte socotită, de toată lumea, absolut indispensabilă. „Nu i-a venit timpul încă, aşteapt-o!”, le zic, de obicei.
Cărţilor mele „de suflet” mereu „le-a venit timpul” vara. Ne aşteptam unele pe altele, se vede treaba. Dezlegată de şcoală (azi, de profesie) şi de alte nesuferite obligaţii, mă dedam „dansului cu o carte” ca să-l împrumut niţel pe un filosof al zilelor noastre.
Cel mai dezinvolt dans, ale cărui mişcări nu le uit nici în somn. Cred că trecerea dintre vârstele mele s-a petrecut mereu vara, în intervalul acela misterios, jalonat de lecturi amestecate, sub umbra vreunui copac sau pe pătura întinsă în livada de acasă…
Nu ştiu exact de ce citesc ceilalţi semeni ai mei vara. Nu dezvolt teorii nici pe marginea clişeului că, vara, se citesc mai mult cărţi „uşoare”, comerciale, pentru deconectare. Oamenii citesc, în fond, ceea ce li se potriveşte. Şi e foarte bine, e un criteriu onest. Imaginea unui om aflat în intimitatea lecturii este reconfortantă. Nu-mi pot stăpâni zâmbetul în preajma lui. Flori, filme, fete, băieţi. Şi cărţi. În format tradiţional sau electronic, nu contează. După liste sau fără. În bagajul oricărui vilegiaturist încă există cel puţin o carte. Vara ştie să aşeze, pe chipul şi în sufletul fiecăruia dintre noi, lumina ei binefăcătoare. Ne scoate din timp şi din noi înşine, livrându-ne vacanţei mari…
VIORICA STĂVARU