reclama ta aici

“Stresul este jumătate din absolut orice boală…”, afirmă domnul Cristian Răchitan, medic român în New York

Românul Cristian Răchitan este un doctor celebru în Statele Unite, acolo unde locuieşte de aproxim_DSC6985 (Custom)ativ 30 de ani. Este specializat în naturopatie şi are pacienţi celebri. Cristian Răchitan ţine să precizeze că este newyorkez de peste 30 de ani, medic naturopat (o ramură a medicinei alternative care valorifică remedii naturale, precum apa, aerul sau soarele pentru tratarea bolilor) şi a intrat în Top 5 „cei mai buni diagnosticieni din lume”. Mulţí dintre pacienţii care îi calcă pragul cabinetului din New York sunt miliardari, vedete ca Barbra Streisand sau Mel Gibson, politicieni celebri. A plecat din România atunci când n_DSC7015 (Custom)u împlinise 20 de ani şi spune că a avut norocul de a fi cerut în căsătorie de o tânără care lucra la Casa Albă pentru preşedintele Reagan.

 

 

-Domnule doctor, cum pot fi oamenii fericiți într-o lume în care stresul, nemulțumirile legate de viața profesională sau personală descriu cel mai bine viața lor. Există o rețetă a fericirii?
-Da, există o reţetă a fericirii care exclude profesia, situaţia socială ori situaţia materială. Fericirea pleacă pur şi simplu de la senzaţia de a te simţi împlinit. Sigur, la începutul vieţii toţi programăm un destin, pe care de-a lungul vieţii trebuie să-l desfăşurăm, să-l satisfacem, să-l împlinim. Deci împlinirea acestui destin este pur şi simplu fericire. Sunt mai mulţi actori care concură la lucrul acesta, dar una peste alta te simţi împlinit atunci când simţi că ai făcut ce trebuie să faci, că eşti util, că eşti de ajutor celor _DSC7024 (Custom)din jur şi asta este fericirea adevărată. Fericirea pe care noi o percepem sau o numim de-a lungul vieţii este de fapt o mulţumire sau o satisfacţie, dar nu este o fericire adevărată. Fericirea adevărată este atunci când viaţa îţi este uşoară pentru că tot ceea ce faci îţi iese, tot ceea ce vrei să faci îţi merge, ţi se îndeplineşte şi atunci nu trebuie să facă eforturi auxiliare sau muncă în plus. Pentru aţi împlini planul vieţii este simplu şi este uşor, dar când pleci de acolo, când vrei să faci altceva decât ceea ce ţi-ai planificat la începutul vieţii, atunci viaţa ţi se îngreunează, apar neplăcerile, apar oboselile, apar eşecurile, apar aşa-zisele ghinioanele, apar problemele, dificultăţile, problemele vieţii. Şi atunci senzaţia aceea că eşti împlinit dispare.
-E adevărat că ne putem prelungi viața în funcție de modul în care gândim?
-Viaţa se poate scurta, dar nu lungi. Putem să o facem mai scurtă dacă facem rău şi foarte rău, când intrăm într-un conflict cu noi înşine, când te îndepărtezi de la ceea ce trebuie să faci intri în conflict. Este aceea dispută între ceea ce ar trebui să faci și ceea ce faci, ceea ce faci fiind altceva decât ceea ce trebuie să faci. Acest conflict creează mult stres, stresul creează boli, o boală întinsă la extrem se cheamă cancer, care împiedică continuarea vieţii. Cu alte cuvinte. viaţa este scurtată de noi înşine pentru că făcând rău se declanșează acel sistem automat, adică îţi scurtezi viaţa ca să te împiedici aţi face rău, sigur, făcând rău altora. Esenţial de ştiut este că fâcând rău altora tot ţie îţi faci rău.
-Și totuși, cum să facem domnule doctor, să evităm stresul acesta, cu care ne confruntăm zi de zi?
-Stresul este jumătate din absolut orice boală, poate uneori chiar mai mult. Simplu, am spus mai înainte, încearcă să faci ceea ce trebuie să faci, nu ceea ce vrei să faci. Vezi ceea ce simți că te împlinește, ce simți că-ți place, ceea ce simți că este bine pentru tine. Atunci nu te stresezi. În clipa în care intri în conflict cu probleme de personalitate, mândria, gelozia, lăcomia, meschinăria, necinstea, atunci aceste conflicte denaturează calitatea gândirii și deciziile luate nu sunt cele mai bune. Ele înrăutățesc calitatea vieții.
-Suntem nevoiți să interacționăm uneori cu persoane nocive, care și acestea până la urmă ne provoacă stres. Cum să evităm astfel de persoane?
-Aceste persoane sunt nocive pentru ele, nu pentru noi. Trebuie să-ți vezi de treaba ta și să-i lași să-și ducă crucea singuri, așa cum sunt în stare să o ducă. Dacă întâlnești unul care îți este incomod lângă el pentru că se poartă altfel decât cum ți-ar plăcea ție, îl ocolești și îți vezi de drum mai departe și faci ceea ce ți-ai plănuit să faci. De ce trebuie dacă vedem unul care se uită strâmb la noi, să ne luăm de el și să-l luăm de guler? Lasă-l să se uite strâmb, este treaba și problema lui.
-Care sunt mecanismele care declanșează boala în organism?
-Afecțiunile, bolile sunt declanșate din două zone. Sunt afecțiuni generate de tulburări anatomice (fie structurale, fie fiziologice care sunt ereditare sau congenitale), pe amândouă le percepem la naștere, fiind cu noi de la începutul vieții. Cele ereditare sunt cele pe care le moștenim de la părinții noștri, cele congenitale se întâmplă undeva în perioada când fătul stă în uter sau chiar la naștere. Traumele la nivelul structurii pot fi cauza primară a unor probleme de sănătate. Deci orice afecțiune are întotdeauna două cauze, niciodată una singură. Întotdeauna cea de-a două cauză este stresul, iar cauza primară sunt anormalități în general la nivelul structurii.
-Nutriționiștii pun și ei pe listă o condiție a sănătății: ce, cum și cât mâncăm. Trebuie să ținem cont de ea?
-Fără îndoială că este importantă calitatea hranei. Sunt mai multe unghiuri în care calitatea mâncării poate să constituie un factor negativ în ceea ce privește sănătatea. Una este faptul că astăzi mâncarea este din ce în mai sintetică și gradul organic scade, iar apoi este faptul că din cei în ce mai mult se utilizează conservante pentru ca mâncarea să se păstreze cât mai mult și să poată să o vândă și peste un an dacă se poate. După aceea, felul în care noi abordăm mâncarea, folosim mâncarea drept un eveniment social în loc să o folosim de fapt pentru ceea ce este destinația ei. Mâncarea trebuie să hrănească corpul și doar atât, nicidecum altceva, dar noi facem un eveniment social, mâncăm șapte feluri de mâncare, în loc să combinăm una sau maxim două feluri de substanțe nutritive. Asta produce o oboseală foarte mare la digerarea mâncării respective, mâncăm când nu trebuie să mâncăm, la ore târzii și ne culcăm cu burta plină și asta afectează stomacul. Una este în felul în care distribuim mesele, felul în care punem la un loc mâncărurile pe care le consumăm. Decât hrănitoare, mâncarea a devenit foarte obositoare. Dar asta nu cauzează boli. Existând deja, o poate înrăutăți sau poate modifica simptomatologia unei boli, dar nicidecum nu poate să producă o boală.
-Ați studiat mai multe şcoli de medicină, în America, India, Sri Lanka, China. ș.a. De ați ales naturopatia?
-Eu am ales natupatia, care înseamnă orice formă de a te adresa corpului natural. Competiția asta de a face bani din a trata oamenii a denaturat modul prin care te adresezi afecțiunilor care atacă corpul omenesc. Medicamentele au devenit atât de agresive și efectele negative sunt atât de mari, încât te tratezi de una și creezi alte două boli. Și ca să neutralizezi simptomatologia celor două boli noi pe care le creezi trebuie să iei alte doctorii, care crează alte boli. Și intri într-un lanț, care este îngrozitor de complicat. Nu cred că se va naște vreodată un doctor pe planeta asta care să poată să controleze o boală sau două tratate, să poată să prevină prin alte zeci și zeci de medicamente efectele negative ale medicamentelor pe care le consumă pacientul.

UN MEDICAMENT AJUTĂ CORPUL SĂ DUCĂ BOALA

-Se poate vindeca o boală fără medicamente?
-Păi niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală, este o noțiune total greșită. Un medicament compensează, ajută corpul să ducă boala, dar nicidecum nu vindecă. De exemplu, o persoană care are hipertensiune arterială ia medicamente toată viața și cu timpul trebuie să crească medicamentele pentru că cele pe care le-a luat anul trecut acum nu mai lucrează, trebuie să ia unele mai puternice. De ce? Pentru că între timp boala e evoluat, a avansat. Bietul doctor nu a învățat să vindece o boală pentru că știința medicală nu știe să vindece boala. Mă refer la partea bio-chimică. Știe doar să te ajute să duci boala, să ajute corpul să facă față bolii respective, dar nicidecum să vindece boala.
-Sunt mai stresați românii decât americanii, domnule doctor?
-Nu știu dacă sunt mai stresați, e greu de spus. Stresul este peste tot, dar românii au un alt temperament, foarte repede sar la bătaie. Înainte să știe ce se întâmplă, ei se apucă la bătaie. În America e altă cultură, țipă unul la tine, întorci spatele și mergi mai departe.
– Cum găsiți România?
-Vin în țară că e mama aici, dar trebuie să mărturisesc că eu sunt împlinit în America, acolo mă prețuiește lumea, acolo îmi desfășor viața și fac cercetarea, acolo trăiesc. Eu mă simt datornic față de România, simt că trebuie să fac ceva pentru țara mea fiindcă aici lucrurile merg foarte greu, probleme sunt din ce în ce mai mari, totul merge într-o direcție în care nu ar trebui să meargă și atunci mă simt îndatorat să fac ceva pentru țară, să încerc să ajut. Este foarte greu pentru că lumea vede lucrurile altfel și nu le face cum trebuie. E obositor, dar mă atrage România mai mult ca datorie de a face ceva pentru rădăcinile de unde am plecat.

SUNT ATÂT DE ÎNRĂDĂCINITE
CORUPȚIA ȘI RĂUL

-Spuneți că acolo la New York sunteți apreciat, nu simțiți același lucru și în România?
-Ba da, cred că și aici sunt apreciat, dar acolo lucrez de aproape 40 de ani, deja mi-am creat o notorietate, mi-am creat un confort. O parte din timp trăiesc în New York și o parte în Florida, viața este acolo foarte confortabilă, oamenii sunt altfel. Deși România este o țară minunată, din păcate aici este incomod de trăit pentru că oamenii care o conduc nu le pasă de semenii lor, nu le pasă de neam, nu le pasă de nimic, nu au niciun sentiment de datorie, de bine pentru a păstra țara și bogățiile ei. Cei care guvernează acolo sunt sunt total lipsiți de etică. A adevărat, cu guvernul ăsta este puțin mai bine, Cioloș este un om de bine, chiar de foarte bine, un om de calitate, serios, cumpătat, dar sunt atât de înrădăcinite corupția și răul încât nu știu cum se poate face ceva. Toți care se duc acolo la conducere o fac nu pentru misiunea pentru care sunt aleși, ci se duc ca să vadă ce pot face pentru ei. Este îngrozitor să vezi că cineva face aici o autostradă fiindcă știe că de acolo fură jumătate, ce aud și ce văd mă zdruncină, e greu să-ți fie dor de așa ceva.
-Ce părere aveți de scandalul dezinfectanților dialuați. În America se petrec astfel de lucruri?
– Nu cred, se mai întâmplă și acolo nereguli, că nu e un pământ sfânt, dar nu atât de grave. Omul acela, dacă își făcuse un milion sau zece sau douăzeci pentru ce a mers mai departe? Îi ajungeau banii ca să trăiască foarte bine, pentru ce i-a trebuit mai mult? Și în timp ce acesta dădea cu mașina în stâlp ca să moară și să scape de responsabilitate, i-au găsit pe alții cu casele pline de medicamente false pe care le vindeau pe internet. Nici măcar nu le este frică să fure, a devenit o tradiție, un fel de a trăi. Furatul este o modalitate de a trăi. Și legislația este făcută de ei pentru ei ca să poată să-și ducă viața mai departe fără probleme. Aici toți spun numai vorbe goale, dar nu au niciun fel de sentiment pentru țară.
-Cum vedeți vitorul pentru România?
-Dacă stă Cioloș, îl văd din ce în ce mai bine. Dacă pleacă nu-l mai văd bine, numai dacă vine altul ca el, ca să se rupă încet-încet tradiția aceasta de a sta acolo pentru a fura, de a-ți face interesele personale. Furtul, orice rău pe care îl faci niciodată nu scapă nepedepsit, dar absolut niciodată. Cei care fură fac un cancer ori nu dorm noaptea.
-Există cu alte cuvinte, cineva care ne sancționează, ne monitorizează toate acțiunile noastre?
-Este simplu, noi ne supraveghem pe noi înșine, noi ne pedespim . Sufletul este prelungirea spiritului în viața materială. Cum faci ceva rău, sufletul te vede, pentru că sufletul este eul nostru superior la un nivel de maximă puritate și onestitate. Când facem ceva rău noi ne autopedepsim, deci trăim într-un circuit în care ce facem, ce ne dăm asta luăm. Deci tot ce facem, este ceea ce facem pentru noi înșine.
A. Lexa

Be the first to comment on "“Stresul este jumătate din absolut orice boală…”, afirmă domnul Cristian Răchitan, medic român în New York"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*