Un fel de editorial

Un coleg de la o televiziune locală, cunoscut pentru un fel de curaj dar şi ieşirile lui, maimult sau mai puţin ortodoxe, a binevoit să anunţe alţi colegi că nu şi-a primit salariul de circa 3-4 luni de zile şi, ca atare, ne cheamă în faţa sediului televiziunii unde presta, ca să ţină un fel de conferinţă de presă.
Mai ţinuse una asemenea, cu ceva ani în urmă. La data şi ora stabilită însă, speriat, probabil, de „moaca“ şefului, colegul a dat bir cu fugiţii şi ne-a lăsat cu ochii-n soare. Mare pagubă n-a fost, am pierdut o ştire, cum s-ar zice.
Dar, de aici şi până la a sări „mocangiul“ lui de şef cu explicaţii de gen „erau unii pe scări, le-am trîntit uşa-n nas, că veniseră să vadă cum se face presă“ e cale lungă.
Apreciez eforturile disperate – că e mare disperarea, din câte se aude, şi vom reveni cu amănunte, vorba altui coleg! – ale acestui şef de a ţine în viaţă o televiziune, dar nu pot aplauda pe unul care-i mârlan de dragul unor picioare încălecate sau descălecate.
Apropo de „cum se face presă“, sper că nu te pune dracu să-ţi dai şi doctoratul, că cere DNA azil politic.
N-ar strica să citeşti ce scrie mai jos, cu atenţie, să nu care cumva să cazi de pe scările pe care urci şi cobori, zilnic.
ST.JUST

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*