În anumite medii au făcut valuri nişte comentarii postate pe reţeaua de socializare facebook, în numele unui Justitiar de Mehedinţi dornic să „dea pe goarnă“ ce se mai întâmplă prin politica locală. După cum ştim cu toţii, cele mai mari frământări sunt în PSD, acolo unde nu sunt încă clare taberele, conducătorii, postacii online şi prostacii de serviciu. Din dorinţa de a arăta culmea prostiei pe care s-a ajuns, au început să-şi împartă banii, curvele, aptitudinile, mai mult sau mai puţin ortodoxe, calităţile şi prostiile, întru bucuria celor care au apucat să salveze aceste postări, pentru a le folosi la momentul potrivit. Nu se poate vorbi de o haită, pentru că haita are un mascul alfa, unul care nu-şi face selfie cu testicolele din dotare la rever, ca să vadă lumea că are.
Este trist că în politica locală au ajuns fel şi fel de parveniţi care au început să dea în clocot, ca mămăliga peste tuci, odată cu „plecarea în concediu“ a lui Duicu. Pe timpul lui Duicu nu mişca nimeni în front, se executa ce se ordona. Partidul merge bine-mersi, erau toţi „aranjaţi“ la felia de caşcaval, şi mulţi sunt aranjaţi şi acum, că e caşcavalul mare, e BUGETAR, ce mama dracului, sunt chestiuni care se întâmplă în toate formaţiunile politice locale, nu numai în PSD. Nu ştim dacă este un păcat capital faptul că, pe timpul lui Duicu, au fost aduşi aici Şerban Nicolae, Rodin Traicu, Marius Manolache şi Tudor Chiuariu, anonimi care au împrumutat culoarea mămăligii şi trag nădejde că vor sforăi precum bulele din apa minerală răsuflată. Unul din ei e puşcăriaş liberal, despre ceilalţi ne abţinem la a comenta activitatea sau inactivitatea lor, prezenţa sau sictirul cu care ne tratează.
Practic, şi teoretic, clasa politică locală nu a produs nimic în 25 de ani, eşalonul doi sau trei nu există, conduc aceiaşi oameni care se rotesc la butoane ca stewardesele printre picioarele piloţilor şi copiloţilor din cabinele de pilotaj. Nu se poate vorbi de o reîmprospătare a clasei politice actuale pentru că ea nu există. Nu poţi face politică cu murăturile puse-n borcan ca să vadă ailalţi că avem mai mulţi membri sau simpatizanţi ca ei. Lipitul de afişe electorale nu-ţi dă dreptul să emiţi judecăţi de valoare pentru o nulitate sau alta din acelaşi partid. Şi atunci despre ce mama dracului vorbim? Despre care TINERET din partidele politice? Ăla care stă 3 ore pe-o cafea în speranţa că intră pe uşă vreun „veteran“ care să i-o plătească? Teoretic, şi practic, ce „produce“ tineretul din clasa politică în plan local, în afară de nişte pîrţuri trase pe facebook întru contorizarea like-urilor?! E jegos, este de-a dreptul scârbos ceea ce au găsit unii de cuviinţă să posteze pe o reţea de socializare, ascunşi după un ID sau IP, dracu să-l ia, loviţi, brusc, de ADEVĂR şi JUSTIŢIE. Şi mă mir cum de nu s-a găsit Aladin, şi Gigi, şi Georgescu, interimarul, să-i ia de guler, să le dea două palme peste bot şi trei şuturi în fund de dragul unei discipline instaurate de Duicu. De frică? De ce?
Nu numai din punct de vedere economic am ajuns o catastrofă naţională, un judeţ în care s-a stins lumina de mult, ci şi din punct de vedere politic. Nu avem lideri, marionetelor au început să le scârţâie sforile cum scârţâie fundurile unor veterani şi, cu toate acestea, trăim cu impresia că ne face oameni facebook-ul.
Nu numai PSD suferă la acest capitol, să fim bine înţeleşi. De strategi on line, cu viziuni mai tari ca mama Omida e plin eşichierul politic local. Şi vom reveni cu amănunte, ca să vă convingeţi că, dincolo de toate, socializarea înseamnă cu totul altceva.
Dacă se găsea să scrie pe o reţea de socializare un nemulţumit pe drept, sau unul care a rămas pe dinafara caşcavalului, mai înţelegeam. Dar aşa, totul seamănă cu orice definiţie din DEX a cuvântului HAITĂ. Numai să ştie impricinaţii şi postacii pe care s-o aleagă.

HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.
Vizavi de toate aceste postări şi postaci vă invităm să citiţi în paginile 4-5 un articol apărut în 18 noiembrie 2009, la fel de actual şi acum, dar şi reacţia lui Alin Budulan, unul dintre personajele comentate pe pagina de facebook de care am făcut vorbire…
St. JUST

By stjust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *