Am o stare de lehamite-n mine că-mi vine să nu mă mai uit în oglindă şi să-mi contemplu Eu-ul propriu şi proprietate personală, asupra căruia am şi depus cerere la OSIM ca să mă-nregistreze pentru generaţiile care vor veni. Starea asta mi se accentuează, de obicei, de la schimbările bruşte ale vremii, că când apare soarele plouă, şi când dă să plouă mă loveşte-n moalele capului o letargie soră cu somnul, dă zîci că aşa hachiţe vremelnice n-au mai fost nicicînd, de cînd cu pesediştii ăştia la putere. Noaptea visez roşu, şi mai am perioade cînd Culcuşica dă, cîteodată, din picioruşe, şi-mi alungă coşmarurile, dar dăgeaba. Trăiesc o stare de nestare, mi să rupe inima-n două cînd mă gîndesc ce-a ajuns politica asta, dau să pun degetul pă pix şi să-mi continui opera literară şi iar m-apucă greaţa. M-am săturat de pesediştii ăştia care-s încătuşaţi aproape în fiecare zi, m-am săturat să tot fiu victima unui sistem care m-a călărit la figurat, că la propriu m-a cam ocolit. „Coane, ce te faci, cică se reface Alianţa DA, ai de gînd să spui ş-acuma NU?“
Cel mai tare, însă, mi-e lehamite dă adevărurile pe care a cam început să le rostească cu obrăznicie tanti Nuţa Cucu. „Deh, stimabilo, depinde. De cine face parte din ea, de cine-o să zîcă DA şi cine NU, c-aşa-i la starea civilă, ce zîci, aia păţeşti! Eu ţ-o spun din expertiza proprie“.
Doar nu era s-o contrazic pe tanti Nuţa Cucu cu (sic!) faptul că nu-mi convine deloc fuziunea asta partidistă, dar mai bine, decît să tot visez roşu în continuare. Mi-am luat şi cîteva măsuri de precauţie, de exemplu, seara, nu mai mănînc decît verzituri, dimineaţa, un ceai pă burta goală, cum s-ar zîce, iar la prînz, depinde de cine mă cheamă la masă. Că am început să am unele reţineri în ce priveşte prânzul, că stau şi mă gîndesc la bietul Duicu, el să gîndeşte la mine cînd îi vine prînzul?
O avea ceva dacă intru-n politică, acuma, la senectutea vîrstei mele biologice? De cînd mi-am pus întrebarea asta nu mai visez roşu noaptea, şi nici Bidilici, analistu, văd că nu mai e vituperant ca pe vremuri. El ce-o visa, par egzamplu, cînd nu visează roşu?
O să mă sfătuiesc cu Culcuşica mea la o terasă-n buricu oraşului, să vază concurenţa că încă mai am căutare la sexu opus, adică ăla dă dincolo de stradă sau centură, că tot aia-i. O să ne desfătăm gusturile şi poftele cu licori care mai dă care mai colorate, să nu mai înţăleagă, darciu, nimeni, nimic din ce se-ntîmplă în existenţa mea. Şi la sfîrşitul orgiei, dacă-mi dă ghes inima, o să mă pun în genunchi şi o să-i cer mîna Culcuşicăi, adevăratul meu ideal în viaţă, un fel de Pinguină fără mustaţă, după care o să semnez pă faţa dă masă, cu pixu din dotare, al vostru,
PINGUINU CU MUSTAŢĂ
