Trag de speranţă, doar-doar o ieşi ceva

Share ITShare on Facebook
Facebook

* * *

Nu înţeleg de ce mama dracului ăştia de-i trimitem prin Parlament o dată la patru ani nu-şi fac nişte legi proprii, numai pentru ei, iar pentru poporul ăsta de ştampile să se screamă şi să le bese mintea alte legi, ca să nu-i încurcăm în drumul lor spre năzuinţele europene şi democratice ale unui stat de… stat drepţi în faţa lor. În cazul multora dintre ei, prinşi cu mâţa-n sac, legea şchioapătă şi dac-o dezlegi la ochi. A început, în ultima vreme, să mai mişte Justiţia ceva, iar alte structuri ale unui stat de drept, puse să facă ordine la propriu şi la figurat, se ţin de voipsit baloane şi împărţit pliante gen APĂRAŢI-VĂ DE CINE VREŢI VOI, CĂ HOŢII TOT SCAPĂ DE PUŞCĂRIE!
Ţara asta de parlamenTARI DE CAP n-are nevoie de legi egale pentru toţi. Cum pot fi eu egalul unui senator care are-un ditamai jeep la poartă şi trece cu 150 km/oră pe bulevard dând peste cap radarul Poliţiei care stă la umbră de platan? Cum pot fi eu egalul unui deputat care, în mărinimia lui, mă-njură că nu vreau să iau plasa în care are-un kil de ulei, unul de făină şi unul de zahăr, de la Uniunea asta Europeană, deci nu iau plasa pe motiv că-s cu ailalţi? Cum pot fi eu egalul lui Mircea Diaconu, pentru care s-a îngrămădit o „ţară de proşti“ să-l susţină în ilegalitatea lui?
De egalitatea lor în faţa noastră nu mai vorbeşte nimeni, nici televiziunile ocupate cu chiolţii Biancăi Drăguşanu, cocoaşa lui Becali şi wc-ul pe care stă valoarea naţională Gică Popescu.
„Tragem speranţe de mai bine…“, spune-o vorbă, dar, sincer, mai bine trag o ţuică şi-ncep să-mi bag speranţa-n binele vostru, că tare mi-s sunteţi dragi, o dată la patru ani, măcar!
St. JUST

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *