Până în 2012, ministerul condus de doamna
Elena Udrea avea un program în cadrul căruia
satele româneşti trebuiau să se dezvolte în aşa
manieră încât cuvintele jacuzzi, internet, piscină
şi fair-play să nu lipsească din vocabularul niciunui
ţăran atunci când pleca cu vaca la păscut.
Guvernul Ponta, în schimb, şi ministerul Elenei, condus acum de Liviu Dragnea, vine cu o ofertă asemănătoare blondei de la Turism, cum mai era cunoscută, şi anume, în anul 2014, că tot avem alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, să „ocupăm“ ţăranul cu cât mai multă „cultură şi tehnologie”. Adică să găsim, dincolo de uliţe asfaltate, alimentare cu apă, canalizare şi alte „acareturi“ guvernamentale, şi biblioteci dotate cu calculatoare conectate la internet, botezate biblionet, spaţii de recreere pentru pensionari şi cămine culturale renovate sau construite, acolo unde este cazul, întru bunăstarea ţăranului lipsit de aceste „mici plăceri“.
Cu ce bani? Cu bani de la Ministerul Dezvoltării. Ce program? Acelaşi ca al lui doamna Udrea, dar rebotezat şi… refinanţat. Şi uite aşa, în anul de graţie 2014l, pentru modernizarea ori pentru dotarea aşezămintelor culturale din comune şi din micile oraşe, în buget au fost prevăzute 20 de milioane şi jumătate de euro, o sumă colosală, dacă ţinem cont de anul precedent sau de cât s-a chletuit pe asemenea „flecuşteţe“ din anul 2009 încoace. Este vorba , totuşi, de 426 de investiţii selectate de minister.
Primarii, pe de altă parte, bucuroşi că vor primi bani, s-au pus pe cereri la acest program, numit “Programul prioritar naţional pentru reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din mediul mic urban”.
Şi dacă tot am vorbit de o comparaţie cu anul 2009, să nu uităm că, între anii 2009-2012 s-au cheltuit circa 54 de milioane de lei pentru 32 de aşezăminte culturale, iar în anul 2013 s-ai mai alocat 14 milioane de lei pentru închiderea altor 22 de astfel de investiţii. Dacă vi se pare suma mare pentru anul 2014, trebuie să luaţi în calcul faptul că fondurile alocate asigură finalizarea lucrărilor la 10 obiective rămase din 2013, dar şi la finanţarea parţială pentru 52 de obiective de investiţii noi.
Toate bune şi frumoase, Ministerul Dezvoltării a postat un anunţ pe site în 2013 că, până pe 22 octombrie, aşteaptă solicitări din partea primarilor, şi solicitările au venit cu sutele. După care o comisie internă a ministerului a dat punctaje şi a decis: 488 de cereri au fost declarate eligibile şi 72 scoase din start din joc. Din cele 488, a selectat 426 şi a respins 62.
Nu discutăm aici apartenenţa politică a primarilor, că nu se cade. Ţăranul, la urma urmelor, votează cu cine-i dictează conştiinţa, nu primarul. În cele mai puţine cazuri, desigur!
Judeţele care vor avea cele mai multe aşezăminte culturale dotate sau renovate sunt : Suceava – 31, şi Alba – 26, Botoşani -22, Mehedinţi, Caraş-Severin – câte 20, Tulcea – 19, Teleorman şi Călăraşi – 18 şi Timiş -17.
Nevoia primarilor de a renova sau construi cămine culturale este o practică în mediul rural, mai cu seamă că, de la o vreme, multe cămine culturale s-au transformat în baruri, bodegi, discoteci, adunări de partid, asta funcţie de numărul de membri şi de capacitatea localului. Mai sunt şi sărbătorile organizate de Zilele Comunei, dar cum aceste zile sunt pe timpul verii, căminele culturale devin inutilizabile şi stau mărturie multe asemenea sărbători. În sărăcia lucie de la ţară, un contrast izbitor se vede de la foarte mulţi kilometri depărtare: în vreme ce majoritatea locaşurilor de cult, adică bisericile, strălucesc în bătaia soarelui, aşezămintele culturale au o soartă grea: unele au fost sparte, prăduite de ceea ce era mobilier, altele, renovate de fosta guvernare, au nevoie de alte… renovări, şi uite-aşa banul public se duce în obiective care mai degrabă nu mai înseamnă nimic pentru comunitatea îmbătrânită, pentru care hora satului şi alte tradiţii vechi au murit odată cu bătrânii satului.
Pentru unele femei care se plâng de impozitele prea mari, prea dese şi de faptul că e mai bine să le asfalteze primarul uliţa, activitatea social-culturală a comunei se reduce la nunţi, botezuri şi, în unele cazuri, parastase. Copiii, şi mai ales tinerii, au ales să părăsească satele, astfel că bibliotecile sunt fără niciun rost într-un sat în care populaţia este mai mică de 50 de suflete.
Extinderea şi modernizarea acestor aşezăminte culturale nu foloseşte nimănui, şi asta arată neputinţa Guvernului în a dirija aceştia bani către alte investiţii necesare traiului zilnic de la ţară.
O reabilitare sau o construire de un cămin cultural înseamnă, în prima fază, un studiu de fezabilitate, după care urmează finanţarea. Dacă trimite şi Guvernul ceva bani, e-n regulă. Se face cererea, se calculează punctajul, rentabilitatea, dacă se mai găseşte cineva asociat e şi mai bine. Ce activităţi culturale se vor desfăşura, e mai puţin important. Sunt multe cămine funcţionale, făcute înainte de 1989, dar care necesită lucrări de reabilitare, plus mobilier şi aparatura electronică.
La MEHEDINŢI situaţia nu diferă faţă de alte judeţe. Sunt multe cămine culturale lăsate-n paragină, sunt altele care, de circa 6 ani tot beneficiază de bani şi sunt în aceeaşi stare, dar mai sunt şi situaţii când căminele culturale sunt total ineficiente într-un sătuc de 50-75 de suflete. Cu toate acestea, primarii numesc investiţie orice astfel de reabilitare, că foloseşte sau nu comunităţii, prilej pentru a ieşi în campanie electorală, apoi, pentru a „arăta produsul muncii sale“ comunităţii.
Până acum, în cei aproape 24 de ani scurşi de la Revoluţie nu am văzut, în proiectul de buget al comunelor, înaintat de fiecare dată Consiliului Judeţean, decât astfel de lucrări – investiţii (sic!) – gen reabilitări de cămine culturale, de sedii de primărie şi de mici cârpeli cu care iau faţa concetăţenilor. Rar mai sunt avansate proiecte de dezvoltare durabilă a comunei respective, cu toate că există posibilitatea aceasta. Cazul primarului din Şişeşti, Marian Răducan, este singular într-un judeţ în care primarii nu mai ştiu altceva decât să reabiliteze, într-un fel, moartea, cu o pensulă de lavabilă colorată funcţie de puterea care se schimbă, sau nu.
St. JUST
La Ţigănaşi, clădirea Căminului cultural este prea mică pentru a organiza ceva. Din fosta reabilitare nu se mai vede nimic, termopanele au fost distruse, iar din geamurile sparte ne zâmbeşte, cu mâna pe inimă candidatul deputat ANDI NODIŢ…
